Cei doi părinți români din Danemarca acuzați că și-au maltratat bebelușul au fost eliberați

29 martie 2022, 14:59

Tinerii, soț și soție, ar fi trebuit să ajungă astăzi în fața judecătorilor, dar către miezul nopții de luni spre marți, fratele româncei, venit în Danemarca special pentru proces, a avut parte de o surpriză.

Beni Ciobotaru, fratele mamei copilului: „Cum stăteam aseară, m-am băgat deja în pat, aud că bate cineva în geam la cameră, a zis ‘Beni, deschide uşa’, nu mi-am dat seama cine e. Am ieşit afară să văd cine a bătut în geam, și era Sorana, era cu doi poliţişti care au adus-o şi cu bagajele. Vă daţi seama, am fost şocat. Acum sunt împreună’.

Ambasadorul României în Regatul Danemarcei, Alexandru Grădinar, a confirmat că părinţii minorului Mathias Rotundu au fost eliberaţi şi că sunt în continuare cercetaţi, dar în libertate.

Bebeluşul se află în continuare la familia de plasament.

Senatorul social-democrat Titus Corlățean, implicat în demersurile oficiale menite să sprijine familia de români, a precizat că decizia eliberării a fost luată de un polițist danez: „Nu e o decizie a unui magistrat, precizez că prima lună de arest la care au fost supuşi, abuziv, spunem noi din România, cei doi părinţi, a fost urmată, la solicitarea poliţistului, prin aprobarea magistratului, de o nouă lună suplimentară de arest. Faptul că se solicită o lună suplimentară de arest înseamnă că n-au prea fost strânse prea multe probe în ancheta respectivă împotriva părinţilor şi faptul că părinţii au fost eliberaţi ne poate indica faptul că evaluarea noastră a fost corectă„.

Ancheta autorităților daneze continuă cu părinții în libertate.

În paralel, guvernul român a început o procedura care ar putea duce la repatrierea bebelușului sau măcar la transferul acestui caz în România, a mai declarat Titus Corlățean.

El a precizat că a discutat despre situația familiei Rotundu inclusiv cu președintele Comisiei de relații externe a Parlamentului danez.

Cei doi soți sunt suspectați că și-ar fi maltratat bebelușul când acesta avea câteva zile. Ei au fost arestați după ce au dus copilul la spital, cu hemoragie intracraniană.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite