Cei care au rămas fără un acoperiș deasupra capului după alunecările de teren de la Alunu încă așteaptă despăgubirile promise de autorități

15 decembrie 2017, 15:22

Cele mai năpăstuite sunt două familii care de mai bine de jumătate de an trăiesc în containere puse la dispoziție de autorități. Traiul în locuințele modulare e cumplit. În timpul verii au îndurat canicula, iar acum dorm în frig.

Alte 3 familii de sinistrați au fost cazate la centrul social din Alunu. Oamenii se mulțumesc cu puținul primit, dar se roagă să aibă din nou un cămin al lor.

Alți 10 localnici și-au găsit un loc pe la rude și așteaptă vești de la guvernanți.

Vești așteaptă și edilii comunei Alunu, care susțin că au făcut toate demersurile, iar singura soluție rămâne o ordonanță guvernamentală.

Mult mai grav este însă că halda de steril care a provocat alunecarea de teren se poate reactiva oricând.

În primăvară, alunecările de teren au făcut prăpăd la Alunu. Opt familii au rămas sub cerul liber. Au fost distruse peste 60 de hectare de pădure și teren agricol, dar și platforma drumului județean care face legătura cu orașul Berbești.

Potrivit specialiștilor care au evaluat daunele, despăgubirile solicitate pentru cele 8 gospodării se apropie de 33 miliarde de lei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă