Cei șase frați din Sălaj, cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani și dispăruți după ce au plecat la cules de ciuperci, au fost găsiți

23 septembrie 2022, 12:11

Cei șase frați cu vârste cuprinse între 6-12 ani au plecat aseară, după ora 18.00, după ciuperci, într-o pădure din apropierea casei, în Someș-Odorhei.

În jurul orei 23.00, când a văzut că cei mici nu se mai întorc acasă, mama a sunat la 112.

Pentru că polițiștii nu au echipamente și autovehicule speciale care să îi ajute să caute eficient noaptea în pădure au cerut sprijinul unui club de off road.

Voluntari cu mașini 4X4 au căutat aproape toată noaptea, au periat o zonă extrem de mare din pădure, dar din păcate copiii încă nu au fost găsiți. Căutările au fost reluate în această dimineață, la prima oră, având în vedere că temperaturile au scăzut până la 4 grade și a plouat.

Într-un final, cei șase frați au fost găsiți. Se pare că micuții au găsit peste noapte un adăpost improvizat în pădure, unde s-au adăpostit de ploaie. Au fost evaluați medical, iar starea lor este bună.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite