Cei 39 de migranţi găsiţi morţi într-un camion în Marea Britanie sunt cetățeni chinezi

24 octombrie 2019, 16:59

Macabra descoperire a fost făcută ieri dimineață într-un parc industrial din Essex, la doar 20 de km de Londra. În containerul unui camion erau 39 de morți, migranți clandestini.

Poliţia din Essex a precizat într-un comunicat că este vorba de 31 de bărbați și opt femei, cu toţii adulţi.

Șoferul camionului, un tânăr nord-irlandez de 25 de ani, a fost arestat. Deocamdată, nu se știe naționalitate migranților morți și nici nu este clar traseul acestora.

Mașina a fost înmatriculată în Bulgaria pe numele unei firme nord-irlandeze. În Belgia, a preluat containerul pe care l-a adus în Essex. Nici poliția belgiană nu știe originea containerului și nici de când se află în portul Zeebrugge.

Premierul bulgar este convins ca nu a plecat din țara sa.

Boiko Borisov, primul ministru bulgar: „Camionul a fost înregistrat în Bulgaria în 2017. A părăsit Bulgaria acum mai bine de 2 ani şi nu s-a mai întors. Este imposibil că acei oameni au fost luați din Bulgaria”.

Politia a percheziționat două locuințe din Irlanda de Nord pentru identificarea unor posibile legături cu crima organizată.

Premierul Boris Johnson promite că vinovații vor plăti și că autoritățile britanice nu se vor lăsa până nu dau de urma traficanților, care, pe bani grei, trimit refugiații ilegali la moarte sigură, închiși în camioane, în care mor sufocați ori înghețați.

Cazul din Essex este al doilea de acest fel din Europa. În 2015, cadavrele a 71 de migranți au fost găsite într-un camion abandonat pe o autostradă din Austria. Atunci a fost vorba de o rețea de trafic de persoane care activa în Bulgaria și Ungaria.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite