Dezastru în sud-estul Cehiei. O uriașă tornadă a devastat mai multe sate. 4 oameni au murit și peste 150 au avut nevoie de îngrijiri medicale. În ajutorul cehilor au fost trimise echipe de intervenție din Austria și Slovacia. Pe o autostradă blocată sunt și cetățeni români. Ministerul Afacerilor Externe precizează, într-un comunicat, că, până la acest moment, autoritățile cehe nu au notificat ambasada cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate.
ACTUALIZARE Într-un comunicat de presă, MAE anunță că în contextul fenomenelor meteorologice produse la data de 24 iunie 2021 în Republica Cehă, Ambasada României la Praga a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autorităţile cehe, în vederea obținerii unor informații oficiale cu privire la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate.
Imagini de amator au surprins aseară momentul în care uriașa tornadă abia se formase și se apropia de mai multe comunități. La scurt timp, le-a lovit în plin. Ceea ce a rămas în urmă sunt imagini ce amintesc mai degrabă de o zonă de război.
În total, 7 localități au fost devastate de furtună. Sute de locuințe dar și biserici și școli au fost aproape în întregime distruse.
Vântul, cu o forță de până la 330 de km pe oră, a smuls copacii din rădăcini și a luat pe sus mașini. Potrivit meteorologilor este cea mai mare tornadă care a lovit vreodată Cehia.
Peste 150 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale și 4 au decedat în urma rănilor suferite.
Tornada a lovit pe o arie de câteva sute de kilometri la granița Cehiei cu Austria și Slovacia. Cele două state vecine au trimis în ajutor echipe de intervenție.
Eforturile de salvare sunt însă îngreunate și de avariile la rețeaua de alimentare cu energie electrică, peste 100 de mii de gospodării sunt fără curent, și de faptul că mai multe autostrăzi au fost blocate de copaci rupți și alte obiecte aduse de vânt.
Guvernul de la Praga a decretat stare de urgență în regiunea Moravia de Sud.
Și nu doar Cehia a fost lovită de fenomene extreme noaptea trecută.
În Austria, grindina a avariat câteva sute de locuințe, iar în Polonia mai multe tornade au măturat sudul țării. O persoană a ajuns la spital și peste 800 de clădiri au fost avariate