CEDO a condamnat Ucraina pentru numeroase atingeri aduse drepturilor omului

CEDO sentință
CEDO sentință
21 ianuarie 2021, 13:54

”Curtea consideră în special că autorităţile au recurs deliberat la rele tratamente şi că statul este responsabil de moartea unui manifestant”, a anunţat CEDO într-un comunicat.

Cei şapte judecători au apreciat în unanimitate că autorităţile ucrainene ”au încercat în mod deliberat să perturbe manifestaţiile paşnice”, recurgând la ”o violenţă excesivă şi la detenţii ilegale”.

CEDO fusese sesizată de 38 de reclamanţi ucraineni şi de un cetăţean armean care au ”jucat un rol” în manifestaţiile la care au luat parte până la 800.000 oameni şi au determinat destituirea preşedintelui Viktor Ianukovici şi la mai multe schimbări constituţionale în Ucraina.

Curtea a respins unele dintre aceste cereri, dar a decis că în majoritatea cazurilor au avut loc încălcări multiple ale drepturilor fundamentale înscrise în Convenţia europeană privind drepturile omului, printre care interzicerea torturii, libertatea de asociere şi dreptul la viaţă.

O mare parte dintre relele tratamente constatate au fost comise în cadrul unei ”strategii deliberate din partea autorităţilor”.

Judecătorii au subliniat că autorităţile ucrainene au recurs la ”detenţii arbitrare” şi la răpiri de către agenţi ”acţionând sub egida statului”.

În faţa mobilizării populare, puterea ucraineană a trimis ”mii de agenţi de poliţie şi de soldaţi”, notează Curtea, care aminteşte că aceste evenimente s-au soldat cu ”peste 100 de morţi şi mii de răniţi”.

Ucraina va trebui să plătească sume cuprinse între 1.200 de euro şi 30.000 de euro drept despăgubiri morale sau materiale.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă