CE trimite România în faţa CJUE pentru că nu a transpus Directiva serviciilor mass-media audiovizuale

Comisia Europeană a decis joi să trimită Cehia, Irlanda, România, Slovacia şi Spania în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru nerespectarea obligaţiei de a transpune Directiva revizuită a serviciilor mass-media audiovizuale ["DSMAV", Directiva (UE) 2018/1808], cu o cerere de impunere de sancţiuni financiare în conformitate cu articolul 260 alineatul (3) din TFUE, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

19 Mai 2022, 14:26 (actualizat 19 Mai 2022, 14:28) Știrile TVR |
Comisia Europeană - Bruxelles / FOTO: Autor: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES / FOTO, foto.agerpres.ro

DSMAV reglementează coordonarea la nivelul UE a legislaţiei naţionale privind toate serviciile mass-media audiovizuale. Cea mai recentă revizuire a DSMAV a fost efectuată în 2018. DSMAV revizuită prevede standarde la nivelul UE privind conţinutul media pentru toate serviciile mass-media audiovizuale, atât în cazul transmisiilor de televiziune tradiţionale, cât şi al serviciilor la cerere, în plus faţă de platformele de partajare a materialelor video.

Aceste noi norme ale UE vizează crearea unui peisaj audiovizual mai sigur, mai echitabil şi mai divers. Acestea consolidează protecţia telespectatorilor, acordând o atenţie deosebită siguranţei persoanelor celor mai vulnerabile, cum ar fi minorii, extind normele privind conţinutul ilegal şi dăunător la platformele de partajare a materialelor video şi promovează diversitatea culturală în mass-media audiovizuală.

În plus, directiva a introdus cerinţe suplimentare privind independenţa autorităţilor naţionale de reglementare în domeniul mass-mediei. Statele membre au avut obligaţia de a transpune această directivă şi de a comunica Comisiei măsurile naţionale de transpunere până la 19 septembrie 2020. În absenţa adoptării normelor naţionale relevante,

Comisia a trimis scrisori de punere în întârziere către 23 de state membre în noiembrie 2020, urmate de nouă avize motivate în septembrie şi două în noiembrie 2021. Până în prezent, statele membre enumerate mai sus nu şi-au îndeplinit obligaţia de a transpune integral şi de a comunica măsurile de punere în aplicare a DSMAV.

"Din acest motiv, Comisia a decis joi să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la aceste cazuri. Aceste sesizări includ o cerere de impunere a unor sancţiuni financiare în conformitate cu articolul 260 alineatul (3) din TFUE", se mai spune ]n comunicat.

 

 

sursa agerpres

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 34°C 35°C
IASI 34°C 35°C
CLUJ 36°C 31°C
CONSTANTA 27°C 28°C
CRAIOVA 36°C 31°C
BRASOV 28°C 30°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI