Ce se întâmplă cu românii din Marea Britanie după Brexit. Acordul le asigură europenilor dreptul la rezidenţă

31 ianuarie 2020, 19:53

Drepturile cetățenilor români care trăiesc în Marea Britanie vor rămâne neschimbate, cel puțin până la finele acestui an. Trebuie doar să se înregistreze ca rezident sau prerezident.

Dan Mihalache, ambasadorul României în Marea Britanie: Este important ca cei care doresc să se stabilească aici să dobândească acest statut de prerezident pentru cei care sunt deja aici și au vechime mai mică de 5 ani și statutul de rezident pentru cei care au o vechime mai mare de 5 ani.

După Brexit urmează noi negocieri. Marea Britanie va avea discuții cu UE dar şi cu fiecare stat în parte pentru acorduri separate.

Președintele Klaus Iohannis: „România îşi doreşte să aprofundeze parteneriatul strategic pe care îl are cu Marea Britanie, astfel încât relaţia bilaterală post-Brexit să se consolideze pe dimensiunile de interes comun pentru cele două state. (…) Vom continua să urmărim şi în această etapă asigurarea respectării principiilor nediscriminării, reciprocităţii depline şi garantarea egalităţii de tratament pentru toţi cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, inclusiv pentru cei români”.

Rareș Bogdan, europarlamentar PPE: Sunt multe aspecte: unele țin de dreptul de muncă, sigur, altele țin de dreptul de școlarizare, altele țin de accesul mărfurilor, altul ține de accesul firmelor, altul de modul de viață, altul de libera circulație.

Dan Nica, Europarlamentar S&D: “Viața de mâine nu va mai fi la fel, pentru că vor apare frontiere, vor apare tot felul de bariere, taxe vamale”.

Aproape 440.000 de români ce doresc să trăiască în Marea Britanie s-au înscris deja online pentru a obţine drepturile necesare, iar 30 la sută dintre aceștia cu cerut să devină rezidenţi. Cel puțin încă o sută de mii sunt așteptați să facă acest pas până la finele anului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite