Ce impact va avea vizita lui Xi Jinping asupra războiului din Ucraina

21 martie 2023, 14:23

Potrivit unei analize CNN, indiferent de rezultatul legat de rezolvarea conflictului din Ucraina, Xi pare gata să folosească întâlnirea cu Putin ca platformă pentru încercarea Beijingului de a se poziționa ca o voce a păcii și un actor global responsabil, în contrast cu SUA, pe care le acuză că „alimentează” conflictul prin sprijinul acordat Ucrainei.

„Majoritatea țărilor susțin reducerea tensiunilor, susțîn discuțiile de pace și sunt împotriva adăugării de combustibil la foc. China va continua să joace un rol constructiv”, a declarat Xi în în fața lui Putin. De altfel, în ultimele săptămâni, China a încercat să se prezinte că un broker de pace, a făcut apel la încetarea focului și la negocieri într-un document de poziție, publicat luna trecută.

Putin a declarat că Rusia a „studiat cu atenție” propunerile Chinei pentru pace.

Există însă un scepticism larg față de poziția Chinei privind rezolvarea conflictului, pentru că propunerile Beijingulului nu țin cont de cererea Ucrainei ca toate trupele rusești să se retragă de pe teritoriul său.

Întâlnirea dintre Putin și liderul chinez oferă însă o oportunitate pentru China să-și extindă o relație economică cu Moscova. Anul trecut, importurile chinezești de combustibil rusesc la preț redus au crescut – și probabil că cei doi lideri vor discuta noi acorduri privind energia sau cooperarea economică.

Cât privește poziționarea Beijingului față de invadarea Ucrainei, până acum oficialii chinezi au încercat să meargă pe o linie fină, punctează analiza CNN.

Beijingul a pretins imparțialitate în conflict, dar a reluat retorica Kremlinului care învinovățește NATO pentru conflict. A refuzat să condamne invazia și a susținut financiar Moscova prin creșterea semnificativă a achizițiilor de combustibil rusesc.

Liderii occidentali au acuzat Beijingul că ia în considerare trimiterea de ajutor letal către Rusia, însă China a negat acuzația. Ce va urma după vizita lui Xi Jinping la Moscova în ce privește Ucraina? Rămâne de văzut.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite