Ce au în comun Crăciunul şi Fraţii Grimm? Turta dulce

Începând cu secolul al XIX-lea, biscuitul cu ghimbir a devenit simbolul sărbătorii creştine, iar căsuţele din turtă dulce au devenit foarte populare după ce Fraţii Grimm au descris, în povestea "Hansel şi Gretel", o astfel de casă decorată cu tot soiul de bomboane apetisante.

24 Decembrie 2020, 16:29 | Magda Manea |
Turtă dulce / FOTO: culinar.ro
Turtă dulce
Ornament din turtă dulce
Bergen

Prima mărturie a acestui desert datează de la sfârşitul primului mileniu. În anul 992, odată cu retragerea din viaţa monahală şi stabilirea în Franţa, călugărul armean Grigorie Macarie s-a apucat de patiserie. Unul dintre cele mai reuşite preparate ale sale a fost turta dulce (gingerbread), un biscuit ce conţinea pe lână miere, pesmet, alune de pădure măcinate şi ghimbir, un condiment cultivat iniţial în China şi adus din Orientul Mijlociu de Cavalerii Cruciaţi.

Se spune că cea mai bună metodă de conservare a ghimbirului era în turta dulce.

În secolul al XIII-lea, fursecul a ajuns în Suedia, unde călugăriţele din mănăstiri îl produceau şi îl vindeau, alături de alţi biscuiţi, în special pentru efectul lui digestiv, dar şi pentru decorarea caselor.

(w160) Ornament d

Iniţial, formele sub care era copt acest preparat erau inima (simbol al iubirii), porcul (simbol al bunăstării) şi îngerul. Următoarele forme, devenite foarte populare, au fost bărbatul şi femeia.

Trei secole i-au trebuit turtei să ajungă în mai toate farmaciile şi pieţelor.

Prima consemnare a produsului, în Anglia, vine de la curtea Reginei Elisabeta I, unde era servit sub forma personalităţilor invitate la dineurile oficiale.

Cu timpul, reţeta s-a perfecţionat, iar o parte din ingrediente au fost înlocuite – unt, zahăr brun, scorţişoară, nucşoară, ouă, cuişoare, enibahar, făină, vanilie. Ghimbirul este şi acum nelipsit.

Fraţii Grimm şi turta dulce

Începând cu secolul al XIX-lea, turta dulce a devenit simbolul Crăciunului, poate şi datorită accesului mai facil la anuite ingrediente, şi ornament pentru brad.

(w400) Bergen

După ce Fraţii Grim au descris, în povestea „Hansel şi Gretel”, o casă făcută din turtă dulce decorată cu bomboane şi diferite creme, brutarii germani au început să coacă tot soiul de căsuţe elaborate, obicei care se păstrează şi astăzi, în aproape toată ţara.

În oraşul Bergen există cel mai mare oraş din turtă dulce.

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 15°C
IASI 8°C 10°C
CLUJ 5°C 8°C
CONSTANTA 12°C 13°C
CRAIOVA 11°C 13°C
BRASOV 6°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI