Ce au în comun Crăciunul şi Fraţii Grimm? Turta dulce

Prima mărturie a acestui desert datează de la sfârşitul primului mileniu. În anul 992, odată cu retragerea din viaţa monahală şi stabilirea în Franţa, călugărul armean Grigorie Macarie s-a apucat de patiserie. Unul dintre cele mai reuşite preparate ale sale a fost turta dulce (gingerbread), un biscuit ce conţinea pe lână miere, pesmet, alune de pădure măcinate şi ghimbir, un condiment cultivat iniţial în China şi adus din Orientul Mijlociu de Cavalerii Cruciaţi.

Se spune că cea mai bună metodă de conservare a ghimbirului era în turta dulce.

În secolul al XIII-lea, fursecul a ajuns în Suedia, unde călugăriţele din mănăstiri îl produceau şi îl vindeau, alături de alţi biscuiţi, în special pentru efectul lui digestiv, dar şi pentru decorarea caselor.

Iniţial, formele sub care era copt acest preparat erau inima (simbol al iubirii), porcul (simbol al bunăstării) şi îngerul. Următoarele forme, devenite foarte populare, au fost bărbatul şi femeia.

Trei secole i-au trebuit turtei să ajungă în mai toate farmaciile şi pieţelor.

Prima consemnare a produsului, în Anglia, vine de la curtea Reginei Elisabeta I, unde era servit sub forma personalităţilor invitate la dineurile oficiale.

Cu timpul, reţeta s-a perfecţionat, iar o parte din ingrediente au fost înlocuite – unt, zahăr brun, scorţişoară, nucşoară, ouă, cuişoare, enibahar, făină, vanilie. Ghimbirul este şi acum nelipsit.

Fraţii Grimm şi turta dulce

Începând cu secolul al XIX-lea, turta dulce a devenit simbolul Crăciunului, poate şi datorită accesului mai facil la anuite ingrediente, şi ornament pentru brad.

După ce Fraţii Grim au descris, în povestea „Hansel şi Gretel”, o casă făcută din turtă dulce decorată cu bomboane şi diferite creme, brutarii germani au început să coacă tot soiul de căsuţe elaborate, obicei care se păstrează şi astăzi, în aproape toată ţara.

În oraşul Bergen există cel mai mare oraş din turtă dulce.