„Ce ai face dacă împăratul ți-ar cere să mori?” Moștenirea romancierului Kenzaburo Oe, unul dintre ultimii mari umaniști ai Japoniei

Kenzaburo Oe
Kenzaburo Oe
14 martie 2023, 12:59

Al Doilea Război Mondial, care s-a încheiat când Kenzaburo Oe avea zece ani, i-a influențat întreaga viață opera. Când era elev, profesorul său obișnuia să-l întrebe: „Ce ai face dacă împăratul ți-ar cere să mori?”. Fiecare elev din clasă trebuia să răspundă pe rând: „Mi-aș tăia stomacul și aș muri, domnule!”

Oe, care a murit pe 13 martie, s-a alăturat corului. Dar a simțit că ceva era putred în această situație. Bunica lui obișnuia să-i spună povești anti-naționaliste cu un umor subversiv. Cu timpul, a ajuns să deteste militarismul adorator al împăratului care a determinat Japonia să aplice orori vecinilor săi și, în cele din urmă, să atragă orori asupra sa.

În acest sens, a contrastat cu Yukio Mishima, un scriitor japonez cu un deceniu mai în vârstă decât el, cu care, pentru o vreme, a concurat pentru laurii literari. Cei doi mari romancieri cu greu ar fi putut fi mai diferiți. Mishima s-a bucurat de celebritatea sa, câștigând sume uriașe pentru că a scris scenarii de film și uneori a jucat roluri de tip dur – un samurai sau un gangster – în propriile sale filme. Adora fanfaronada uniformelor militare și avea o fixație erotică față de propria moarte violentă. A condus o mică armată privată, a organizat o tentativă de lovitură de stat în 1970, în aparență pentru a readuce împăratul la putere, dar poate și pentru a-și da un motiv să-și facă seppuku, ceea ce a și făcut atunci când lovitura de stat a eșuat.

Kenzaburo Oe în schimb era liniștit, cărturar și mai pacifist decât guvernele pacifiste care au condus Japonia de la încheierea ocupației americane în 1952. Detesta războiul, a îndemnat la legături mai strânse între Japonia și vecinii pe care i-a invadat cândva și a refuzat „ordinul culturii” japoneze, deoarece ar fi trebuit să îl primească personal de la împărat (fiul celui în numele căruia se aștepta de la el cândva să fie gata să se spintece).

„Mishima considera [sistemul împăratului] ca fiind sursa culturii japoneze”, a scris Susan Napier, o cercetătoare a literaturii japoneze; „Oe credea că [acesta] este una dintre cele mai pernicioase amenințări la adresa unei Japonii moderne cu adevărat democratice. Ambii scriitori tratează pe larg, poate chiar obsesiv, aceste probleme în [operele] lor”.

Prima nuvelă a lui Oe, „Captura”, a fost publicată când avea doar 22 de ani. Aceasta povestește despre relația ciudată dintre doi băieți și un aviator american capturat pe insula Shikoku, unde scriitorul a copilărit. Cartea a câștigat cel mai prestigios premiu japonez pentru un romancier în devenire și i-a lansat cariera.

A scris pagini inconfundabile despre bombardamentul atomic de la Hiroshima, a cărui străfulgerare a fost vizibilă din casa copilăriei sale. Mama sa, care se afla în grădină, a văzut cum s-a aprins cerul deasupra Mării interioare Seto. Oe a intervievat mai mulți supraviețuitori în 1963 pentru „Notițe din Hiroshima”, o carte de eseuri care a dat startul campaniei sale de o viață împotriva armelor nucleare și a energiei nucleare.

Același an i-a oferit, de asemenea, o altă sursă de inspirație tragică, care îi va inspira o mare parte din lucrările sale. În 1963, soția sa a dat naștere unui fiu cu hernie cerebrală: țesut cerebral care îi ieșea din craniu. Oe a fost atât de tulburat, încât a fugit pentru a participa la o conferință la Hiroshima privind dezarmarea nucleară. În „O problemă personală”, un roman semi-autobiografic, o tânără profesoară cu un copil cu o afecțiune asemănătoare visează să fugă în Africa și speră, cu mustrări de conștiință, că copilul va muri. (Romanul a fost tradus în limba engleză de către traducătorul lui Mishima, John Nathan; Mishima a fost atât de supărat de acest lucru, considerându-l o trădare, încât a întrerupt orice contact cu Nathan). Oe a revenit la acest subiect în ceea ce este poate cea mai bună lucrare a sa, „Strigătul tăcut”, povestea unei căsnicii ruinate din cauza unui copil bolnav.

Ultra-naționaliștii japonezi, care, chiar și după încetarea oficială a cultului împăratului, continuă să considere periculoase criticile la adresa familiei imperiale, l-au detestat pe Kenzaburo Oe. Unele dintre metaforele sale – de exemplu, atunci când a folosit imagini sexuale pentru a explora relația Japoniei cu Statele Unite – i-au adus amenințări cu moartea.

În 2005, a fost dat în judecată pentru defăimare pentru ceea ce a scris despre bătălia de la Okinawa, o luptă îngrozitoare aproape de sfârșitul războiului, supranumită „taifunul de oțel”. Soldați japonezi și civili cu bastoane ascuțite au apărat a cincea insulă ca mărime a Japoniei împotriva forțelor americane. Aproape jumătate din cei 300.000 de locuitori ai insulei au murit. Oe a criticat trupele japoneze pentru că au presat civilii să se sinucidă în masă, spunându-le în mod fals că, dacă vor fi capturați de americani, vor fi violați, torturați sau chiar mai rău. Un veteran al bătăliei l-a dat în judecată, sprijinit zgomotos de ultranaționaliști. Dar Oe a câștigat, pentru că spunea adevărul: mulți supraviețuitori civili i-au confirmat relatările.

„În opera lui Oe… provocările din trecut evocă din nou și din nou răspunsuri noi”, a notat academia suedeză atunci când i-a acordat Premiul Nobel pentru literatură în 1994.

Până la urmă, răspunsurile lui Kenzaburo Oe au îmbătrânit mai bine decât cele ale lui Mishima. Japonia s-a împăcat cu ea însăși și caută o relație cu fostele sale victime, cum ar fi Coreea de Sud. Copiii cu probleme medicale îngrozitoare sunt, în general, tratați cu compasiune. Iar ultranaționaliștii care gonesc cu mașinile prin Tokyo urlând sloganuri marțiale sunt considerați ușor ridicoli.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite