Ce a scris presa străină despre protestele faţă de legea amnistiei

Unul dintre cele mai mari proteste de stradă din România ultimului deceniu a atras  atenţia şi jurnaliştilor străini. Despre demonstraţiile de aseară,  agenţiile de presă au răspândit în timp real informaţii, care au fost preluate de cele mai importante instituţii media din lume.

23 Ianuarie 2017, 13:32 (actualizat 23 Ianuarie 2017, 13:42) |
Proteste in presa straina
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Zeci de mii de români au ieşit în stradă împotriva legii amnistiei în Piaţa Universităţii, locul tradiţional pentru proteste ample din România post-decembristă, noteaza jurnaliştii agenţiei Reuters, care au stat de vorbă şi cu protestatarii de la Bucureşti.

Ziariştii Associated Press scriu că demonstranţii condamnă intenţia guvernului despre care spun că ar submina lupta anti-corupţie şi au catalogat PSD drept "ciuma roşie". Informaţiile au fost preluate în paginile electronice ale principalelor instituţii media. The Guardian, BBC, New York Times sau Fox News au relatat despre protestele de la Bucureşti notând şi prezenţa printre manifestanţi a preşedintelui Klaus Iohannis.

Agenţia franceză AFP aminteşte în relatarea sa şi că Executivul de la Bruxelles a avertizat în raportul său anual din 2015 în legătură cu orice proiect care ar avea ca efect "achitarea persoanelor condamnate pentru infracţiuni de corupţie".

De la canalul european de ştiri, Euronews, până la postul iranian Press TV, mass-media străină a relatat despre demonstraţiile de aseară, notând că manifestaţii similare au avut loc în mai multe oraşe ale ţării dar şi în faţa ambasadelor din mai multe oraşe, inclusiv Londra, Paris sau Copenhaga.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI -1°C 5°C
IASI -4°C 5°C
CLUJ -4°C 0°C
CONSTANTA -1°C 6°C
CRAIOVA 2°C 8°C
BRASOV -4°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI