CCR sesizează Comisia de la Veneția pentru atacurile “virulente” declanșate împotriva sa

Curtea Constitutionala CCR
Curtea Constitutionala CCR
5 iunie 2018, 21:21

Judecătorii se plâng că, astfel, Curtea Constituţională a fost discreditată și a fost pusă sub semnul îndoielii obligativitatea deciziilor sale.

În sesizare se spune că au fost făcute îndemnuri adresate populației și Președintelui statului să nu respecte și să nu pună în aplicare o decizie a Curții, ceea ce ar pune în pericol democrația, statul de drept și funcționarea justiției constituționale.

„Plenul Curţii Constituţionale a României, întrunit marţi, a hotărât, cu unanimitate de voturi, în prezenţa tuturor membrilor săi, sesizarea secretarului general al Consiliului Europei, a Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) şi a preşedintelui Conferinţei Curţilor Constituţionale Europene în legătură cu atacurile virulente declanşate împotriva Curţii Constituţionale, prin care unii reprezentanţi ai unor autorităţi publice, precum şi ai unor partide parlamentare au discreditat şi delegitimat autoritatea acestei instituţii fundamentale a statului – garantul supremaţiei Constituţiei – fiind pusă sub semnul îndoielii obligativitatea deciziilor sale, fiind făcute chiar îndemnuri adresate populaţiei şi preşedintelui statului să nu respecte şi să nu pună în aplicare Decizia Curţii Constituţionale numărul 538 din data de 30 mai, privind cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între Ministrul Justiţiei, pe de o parte, şi preşedintele României, pe de altă parte, în principal, şi între Guvernul României şi preşedintele României, în subsidiar, cerere formulată de prim-ministrul Guvernului”,  se arată într-un comunicat al CCR, citat de Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite