CCR se pronunță marți cu privire la conflictul Parlament–Guvern pe moțiunea de cenzură

14 septembrie 2020, 07:25

Judecătorii CCR au dezbătut luni cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, cerere formulată de primul-ministru al României.

„Curtea Constituțională a finalizat luni deliberările, urmând ca, în cursul zilei de marți, 15 septembrie 2020, să fie redactată forma finală a minutei”, au anunțat reprezentanții CCR.

Sesizarea Guvernului referitoare la conflictul juridic de natură constituţională determinat de moţiunea de cenzură a fost depus de șeful Cancelariei Prim-ministrului, Ionel Dancă. El a criticat PSD, spunând că e un „partid de piromani care dau foc la ţară”, iar Guvernul este „pompier”.

Guvernul a cerut judecătorilor CCR să constate existenţa unui conflict de natură constituţională între Guvern şi Parlament generat de încălcarea dispoziţiilor art.113 alin.(4) coroborat cu dispoziţiile art.66 alin.(1) din Constituţie, urmare a depunerii moţiunii de cenzură în perioada dintre încheierea primei sesiuni ordinare şi începutul celei de a doua sesiuni ordinare a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Deși PNL a cerut PSD să amâne sau să programeze dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură după pronunţarea Curţii Constituţionale, Parlamentul a fost convocat în 31 august, însă nu a existat cvorum, astfel că nu s-a mai ajuns la vot.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite