Cazurile de COVID-19 au început să scadă în California, statul american cu cele mai multe infecţii

Numărul de noi cazuri de COVID-19, spitalizările şi internările în unităţile de terapie intensivă au o tendinţă descendentă în California în ultimele zile, a declarat, luni, guvernatorul statul de pe coasta de vest a SUA, citat de Reuters.

04 August 2020, 08:52 (actualizat 04 August 2020, 09:05) Știrile TVR |
Cazurile de COVID-19 au început să scadă în California

Gavin Newsom a declarat că, în ciuda acestor veşti bune, regiunea agricolă a statului este în continuare lovită grav şi numerele nu au ajuns la punctul în care să se permită ridicarea restricţiilor.

„Acest virus nu va dispărea", a declarat guvernatorul Californiei. „Până nu avem un vaccin, vom trăi cu acest virus”, a continuat el.

California, statul cel mai populat al ţării, cu aproximativ 40 de milioane de rezidenţi, este si statul care a înregistrat cel mai mare număr de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus - 514.901. De asemenea, 9.388 de californieni au murit după ce au contactat COVID-19.

Rata de confirmare pozitivă a celor testaţi în ultimele şapte zile în California a scăzut cu 21% faţă de săptămâna anterioară, iar spitalizările au scăzut cu 10 la sută.

California a realizat peste 8 milioane de teste pentru COVID-19, iar rata rezultatelor pozitive a scăzut la 7%.

 

 

sursa

mediafax

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 17°C
IASI 11°C 13°C
CLUJ 11°C 15°C
CONSTANTA 10°C 11°C
CRAIOVA 12°C 19°C
BRASOV 8°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI