Cazuri de infecţie în 41 de şcoli din Berlin, la două săptămâni de la începerea cursurilor

41 dintre cele 825 de şcoli din Berlin (aproximativ 4,5 %) au raportat cazuri de coronavirus în rândul profesorilor sau al elevilor în primele două săptămâni de la reluarea cursurilor după vacanţa de vară, potrivit ziarului Berliner Zeitung, citat de EFE.

21 August 2020, 16:23 (actualizat 21 August 2020, 16:57) |
Cazuri de COVID-19 în școli din Berlin / FOTO: t-online.de

Ziarul se bazează pe datele furnizate de autorităţile din domeniul învăţământului din Berlin, potrivit cărora 37 de şcoli au plasat în carantină o parte dintre elevi, profesori, sau din ambele categorii, în urma depistării a cel puţin un caz de infectare în comunitatea şcolară.

Lista include atât şcoli publice cât şi private, dar lipsesc unele centre şcolare în care au fost semnalate cazuri, în timp ce pentru şcolile profesionale încă nu au fost prezentate date oficiale.

În alte două şcoli măsurile de carantină au fost deja ridicate.

Potrivit responsabilei pentru educaţie a Berlinului, Sandra Scheeres, aceste date arată că "şcolile nu sunt în sine un 'hotspot'' (punct fierbinte) şi că de regulă "infecţiile ajung în şcoală din afară".

Potrivit datelor furnizate joi, la 15:00, ora locală, cazurile de contagiere cu noul coronavirus la Berlin după două săptămâni de cursuri nu constituie încă un pericol pentru funcţionarea în mod regulat a şcolilor, notează Berliner Zeitung.

În majoritatea centrelor de învăţâmânt cu cazuri confirmate, acestea se referă la un elev sau la un profesor infectat, fără să fie depistate şi alte contagieri.

Totuşi, impactul ar putea fi considerabil, dacă se au în vedere cazurile suspecte şi consecinţele pe care le implică existenţa chiar şi a unui singur caz într-o şcoală, subliniază ziarul.

Prin urmare sunt deja zeci de profesori şi sute de elevi plasaţi în carantină în tot Berlinul.

În întreaga ţară autorităţile sanitare germane au raportat 1.427 noi contagieri cu coronavirus în ultimele 24 de ore, cea mai ridicată cifră după cea de la sfârşitul lunii aprilie, când s-au înregistrat 1.700 de cazuri.

Numărul total al contagierilor de la raportarea primului caz, la 27 ianuarie, se ridică la 230.048, iar cel al deceselor a crescut la 9.260, după ce în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 7 noi decese, potrivit datelor furnizate de Institutul Robert Koch.

(sursa: Agerpres)

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 4°C 9°C
IASI 4°C 8°C
CLUJ 7°C 9°C
CONSTANTA 7°C 14°C
CRAIOVA 4°C 5°C
BRASOV 6°C 10°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI