Cazul Caracal. Polițiștii au descins la mai multe case din apropierea locuinței lui Gheorghe Dincă după ce au primit informația că Alexandra ar fi sechestrată în zonă

31 iulie 2019, 19:37

A fost forfotă mare la marginea orașului Caracal, acolo unde zeci de polițiști au intrat cu forţa într-o curte. Anchetatorii primiseră un mesaj care anunţa că Alexandra ar trăi şi că ar fi sechestrată într-un fânar, nu departe de proprietatea lui Gheorghe Dincă.

Polițiștii au verificat și mai multe case de la marginea orașului, nu foarte departe de locuința lui Gheorghe Dincă.

Anchetatorii au mers și pe un câmp aflat la marginea orașului, unde a fost verificată o hală metalică. Apoi căutările s-au mutat la lacul Drăghiceni, la numai câțiva km distanță de Caracal.

Ore bune, scafandrii au căutat indicii în apa adâncă.

Procurorii DIICOT, cei care au preluat cazul dispariției celor două adolescente, verifică orice informație credibilă pe care o primesc. Și nu exclud nicio pistă.

Casa lui Gheorghe Dincă este în continuare păzită de jandarmi care stau atât la poartă, cât și în interiorul curții. Anchetatorii nu pot face percheziții pe proprietate decât în prezența inculpatului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite