Cazul Caracal | Un an de la descoperirile macabre din casa lui Gheorghe Dincă

23 iulie 2020, 20:51

Un magistrat de la Tribunalul Olt a analizat dosarul instrumentat de procurorii DIICOT și a considerat că poate începe judecata pe fond acum, la exact un an de la macabra descoperire din Carcal.

Acesta nu și-a motivat încă hotărârea, moment important pentru avocații familiilor victimelor pentru a o putea ataca la o instanță superioară.

Apărătorul familiei Melencu susține că judecătorul nici măcar nu a citit toate cele peste 40 de volume ale dosarului.

Radu Gavriș, unul dintre cei mai experimentați anchetatori de la Serviciul Omoruri, spune că cercetarea la fața locului în cazul Caracal a fost una dintre cele mai dificile.

Timp de o lună, polițiștii au căutat urme, au adunat tone de gunoaie și au răscolit și pământul din curtea casei lui Dincă cu excavatorul.

Jurnaliștii vorbesc însă și despre bâlbele nepermise de la începutul anchetei în cazul Caracal.

Ultima victimă, Alexandra Măceșanu, o adolescentă de 15 ani, a sunat de 3 ori la 112 din casa suspectului, iar polițiștii nu au fost în stare să ajungă la ea cât a fost în viață.

Oamenii legii au descins în curtea lui Dincă la 19 ore de la primul apel.

Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată la începutul acestui an. E acuzat că le-a violat, ucis și a ars cadavrele adolescentelor Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite