Cazul accidentului de la mina Jilţ Sud. Surse TVR INFO: Tancheta răsturnată a rămas fără frâne. Buteliile de oxigen neasigurate s-au răsturnat peste mineri

19 ianuarie 2023, 11:09

Inspectorul General de Stat în inspecția muncii a avut ședința la sediul Complexului Energetic Oltenia din Târgu-Jiu cu toată conducerea complexului, cu șefii de cariere și cu responsabilii cu securitatea muncii.

În momentul accidentului, pe lângă cei 16 mineri care se aflau în vehicul, erau și foarte multe echipamente de lucru, inclusiv butelii de oxigen neasigurate, care ar fi provocat traumatisme foarte grave minerilor.

În acest moment, sunt mai multe anchete în desfășurare. Tancheta care a fost implicată în accidentul de la mina Jilţ Sud și în care și-au pierdut viața trei mineri nu ar fi avut revizia tehnică efectuată la timp.

Potrivit mărturiilor minerilor, tancheta ar fi rămas fără frâne la momentul accidentului.

Toate aceste informații vor fi însă confirmate după expertizarea din punct de vedere tehnic a tanchetei, operațiune care va avea loc în zilele următoare.

Serviciul de transport al minerilor de la zona administrativă până la mină este externalizat de mai mulți ani, ceea ce înseamnă că de administrarea vehiculelor se ocupă o societate privată.

În cursul zilei de joi, angajații Inspectoratului general de stat în inspecția muncii au mers în Gorj, pentru a coordona ancheta în desfășurare. În paralel, Corpul de control de la Ministerul Energiei se află încă de ieri la Complexul Energetic Oltenia, pentru o anchetă separată.

În spitalele din Târgu-Jiu și Motru se mai află internați 6 mineri.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite