Cazinoul din Constanța va deveni centru de cultură și divertisment. Cât durează lucrările de restaurare

3 mai 2020, 21:12

După zeci de ani de așteptare restaurarea Cazinoului din Constanța a început. Monumentul e acoperit de schele, iar muncitorii lucrează pentru a aduce fațadele la forma pe care o aveau în 1910.

Se va trece apoi la partea de rezistență și arhitectură, iar în interiorul clădirii emblemă spațiile vor fi recompartimentate.

Restaurarea Cazinoului este realizată de experți specializați în clădiri monument istoric de clasa A. Probe de tencuială, finisaje și ornamente au fost trimise în Germania și Austria pentru că materialele pe care le vor folosi trebuie să reziste la aerul sărat al mării, dar și în cazul unor cutremure puternice.

În timp ce lucrau, muncitorii au avut parte și de surprize.  Restauratorii au găsit ascunse în zidurile Cazinoului schițe din 1950, cel mai probabil ascunse de deținuții care au lucrat atunci la renovare.

24 de luni vor dura lucrările, apoi, clădirea emblemă a Constanței va fi redată publicului că centru de cultură și divertisment.

Cazinoul din Constanța, construit în stilul Art Nouveau în 1910, a fost lăsat în paragină zeci de ani. A trecut în posesia mai multor instituții și numai în ultimii opt ani au fost contestate și anulate patru licitații de executare a lucrărilor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite