Cazarea la Festivalul Untold costă cât o vacanță în insule. Un apartament cu 2 camere în centrul Clujului se închiriază cu 3.000 de euro

1 august 2022, 20:18

Clujenii profită și, pe ultima sută de metri, au scos la închiriere casele, prețurile sunt exorbitante, de exemplu, un apartament cu 2 camere în centru costă 3.000 de euro pe durata festivalului. Există alternativă camere din cămin cu 890 de lei toată perioada.

Un preț mediu al cazării la Untold anul acesta variază între 500 şi 700 de lei, pe noapte. Dar pentru cei pretențioși, există și oferte de lux.

FLORINA POP, agent imobiliar: Un apartament, 10.000 de euro. În funcție de zonă, găsim și la 200 de lei pe noapte – pat într un apartament.

Anul acesta, la Untold, există mare cerere, inclusiv pentru parcările situate în zona festivalului. Clujenii aşteaptă cu nerăbdare festivalul care aduce pentru unii noi oportunități de câștig, iar pentru alții, multă distracție.

A șaptea ediție a festivalului Untold va avea loc între 4 și 7 august. Printre cei mai aşteptaţi artişti se numără ATB, David Guetta, Dimitri Vegas&Like Mike, Don Diablo și Steve Aoki. Organizatorii se așteaptă și la un număr record de participanți.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă