Caz cutremurător în Olt. O tânără din Lituania, stabilită de câțiva ani la noi în țară, e acuzată că și-ar fi ucis fetița de două luni. Era bănuită de acte de violență asupra bebelușului de luna trecută, când acesta a fost internat într-un spital din capitală. Abia externată, și-a sunat o rudă să spună că fetiță nu mai respiră. Tatăl e plecat la muncă în străinătate. Vă avertizăm, urmează imagini și informații care vă pot afecta emoțional!
Tânăra în vârstă de 24 de ani, lituanianca, s-a stabilit în comuna Stoenești din județul Olt împreună cu concubinul și băiețelul ei, de trei ani, dintr-o altă relație. Acum era acasă, doar cu copiii. Bărbatul ei plecase la muncă în Anglia. În urmă cu două zile, femeia și-a sunat de urgență o rudă pentru că fetița de două luni nu mai respiră. Apoi, a fost chemată ambulanța. Și vecinii s-au alertat.