Cătălina Ponor explică de ce a pierdut finala de la sol: Am vrut să evit o accidentare, să feresc un pic glezna care mă doare

21 aprilie 2017, 16:53

Inițial, Cătălina Ponor se calificase și la sol, unde fusese notată cu 13.566, numai că ulterior i s-a recalculat nota la 13.066, ceea ce a scos-o dintre finalistele de la acest aparat.

Cătălina Ponor a explicat de ce: „Nu mă simt nedreptățită, să fim serioși, a fost greșeala mea, și tocmai din cauza faptului că am vrut să evit o accidentare, am vrut să feresc un pic această gleznă și să nu ratez sau, Doamne ferește, să-mi sară glezna. Și în felul în care mă doare pe mine acum glezna aș putea să fac o finală. Probabil dacă aș fi continuat și aș fi făcut și saltul, se putea să pierd și finala de la bârnă. Am luat decizia (n.r., de a scoate saltul) exact când am plecat pe diagonală. Și am văzut că nu merge, atunci, eram în 900 și în următoarea secundă am zis: nu, stai liniștită și nu te rupe aici, acum. Trec peste, mai am de făcut această finală și acum trebuie să mă concentrez pe ea”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite