Cât câştigă Iohannis şi soţia, din salarii şi chirii – cea mai recentă declaraţie de avere

Iohannis şi soţia
Iohannis şi soţia
24 iunie 2019, 08:59

Conform sursei citate, veniturile salariale ale preşedintelui Iohannis au înregistrat o scădere anul trecut, şeful statului încasând 165.100 de lei, faţă de 169.646 de lei în 2017 şi 196.155 de lei în 2016.

Carmen Iohannis a încasat mai mulţi bani din salarii, soţia preşedintelui câştigând în total 33.276 de lei ca profesor la Colegiul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, faţă de 25.075 de lei în 2017 şi 28.122 de lei, cât a obţinut în 2016.

Veniturile obţinute din chirii au crescut. Dacă în declaraţia de avere precedentă şeful statului a scris că încasează 29.529 lei, în ultima declaraţie apar venituri de 35.829 de lei. În 2016, el menţiona venituri din chirii de 19.017 lei.

Preşedintele mai deţine un cont în valoare de 210.000 de lei, înregistrându-se o creştere faţă de 2017, când avea suma de 170.000 de lei. În 2016, el avea în cont 221.000 de lei.

Şeful statului deţine împreună cu soţia sa două apartamente şi trei case de locuit în Sibiu.

 

 

 

sursa:

agerpres.ro

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite