Câştigul salarial mediu net a crescut cu 16 lei în februarie, la 4.270 lei

Bani în portofel
Bani în portofel
12 aprilie 2023, 10:14

Potrivit sursei citate, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (10.234 de lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.355 de lei).

„În luna februarie 2023, nivelul câştigului salarial mediu net a fost influenţat, în aproape egală măsură, atât de creşteri, cât şi de scăderi faţă de luna precedentă. Astfel, creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime anuale sau pentru performanţe deosebite) în luna februarie 2023, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), precum şi de realizările de producţie ori încasările mai mari (în funcţie de contracte/proiecte)”, precizează INS.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 24,7% în fabricarea produselor din tutun, cu 19,6% în activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, respectiv cu 14,6% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice; între 7,5% şi 11% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, alte activităţi extractive, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice; între 1,5% şi 3,5% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, cercetare-dezvoltare, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), industria metalurgică, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), construcţii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite