Câştigul salarial mediu net a crescut cu 101 lei în noiembrie 2021, comparativ cu luna precedentă

Bani pentru ministere
Bani pentru ministere
13 ianuarie 2022, 10:03

INS menţionează că valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), respectiv 9.055 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, 1.875 lei. Comparativ cu luna noiembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 6,9%.

Potrivit INS, indicele câştigului salarial real a fost 99,2% pentru luna noiembrie 2021 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Indicele câştigului salarial real a fost 102,8% pentru luna noiembrie 2021 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 227,1%, cu 6,3 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna octombrie 2021.

În comunicat se precizează că în cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluţia câştigului salarial real depinde, atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu nominal net, cât şi de rata inflaţiei.

Potrivit INS, în luna noiembrie 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut faţă de luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 29,3% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură); între 10,5% şi 19,5% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea echipamentelor electrice, extracţia minereurilor metalifere; între 5,0% şi 9,5% în fabricarea produselor din tutun, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea produselor textile, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii); între 3,0% şi 5,0% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, activităţi de poştă şi de curier, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), fabricarea de mobilă, cercetare-dezvoltare, alte activităţi de servicii, transporturi pe apă, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna octombrie 2021 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de întreruperi/încetări ale activităţii economice, de şomajul tehnic sau de remunerarea parţială a salariaţilor, de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 7,9% în industria metalurgică; între 1,5% şi 2,5% în transporturi aeriene, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, telecomunicaţii, hoteluri şi restaurante.

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă, în învăţământ (+0,8%), respectiv în administraţia publică (+0,6%). În sănătate şi asistenţă socială câştigului salarial mediu net a avut acelaşi nivel cu cel din luna precedentă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă