Casa Naţională de Asigurări de Sănătate: Compensarea medicamentelor cu 90% pentru pensionari nu este influențată de ajutorul financiar primit în ianuarie

Casa Națională de Asigurări de Sănătate - CNAS
Casa Națională de Asigurări de Sănătate - CNAS
3 ianuarie 2022, 13:33

„Prin OUG nr. 132/2021 s-a reglementat acordarea, în luna ianuarie a anului 2022, a unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 1.000 lei (art. 1), respectiv au valori cuprinse între 1.001 – 1.600 lei inclusiv (art. 2). Ajutorul financiar acordat pensionarilor în luna ianuarie 2022, potrivit OUG nr. 132/2021, nu reprezintă venit din pensie sau din indemnizaţie socială, acesta suportându-se de la bugetul de stat, astfel că nu va fi luat în calcul la stabilirea plafonului de 1.429 lei/lună inclusiv până la care pot fi eliberate prescripţii medicale în cadrul Programului social al guvernului de compensare cu 90%”, se arată într-un comunicat citat de Agerpres.

Începând cu data de 1 ianuarie, pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, beneficiază de compensare cu 90% pentru medicamentele din sublista B cuprinsă în Lista de medicamente compensate şi gratuite aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 720/2008, a căror valoare la nivelul preţului de referinţă/prescripţie este de până la 330 lei/lună.

„Această decizie face obiectul Hotărârii de Guvern nr.1289/2021, care a fost aprobată de Executiv în cadrul şedinţei din data de 28 decembrie 2021, în scopul creşterii accesului la medicamentele acordate în ambulatoriu pensionarilor cu venituri mici. Creşterea plafonului de la 1.299 lei la 1.429 lei/lună inclusiv ţine cont de majorarea cu 10% a valorii punctului de pensie începând cu data de 1 ianuarie 2022, precum şi de prevederile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 127/2019, cu modificările ulterioare, astfel încât să nu fie afectat accesul pensionarilor la medicamente compensate cu 90%”, adaugă CNAS.

Potrivit Casei Naționale, finanţarea se asigură în proporţie de 50% din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi de 40% prin transferuri de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă