Cartofii, fructele proaspete și serviciile poștale s-au scumpit cel mai mult în luna martie

Cartofii, fructele proaspete, serviciile poştale şi tutunul s-au scumpit cel mai mult în luna martie a acestui an faţă de luna precedentă, în timp ce ouăle, combustibilii şi serviciile de transport aerian s-au ieftinit.

10 Aprilie 2020, 11:04 (actualizat 10 Aprilie 2020, 16:58) |
cartofii, fructele și serviciile poștale, mai scumpe în martie

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate vineri, cartofii s-au scumpit cu 8,74% în luna martie a acestui an faţă de februarie 2020. Faţă de luna decembrie a anului trecut cartofii s-au scumpit cu 11,67%.

Fructele proaspete au avut preţuri mai mari cu 5,22% în martie faţă de februarie şi cu 12% faţă de finalul anului trecut.

În schimb, ouăle s-au ieftinit cu 1,7% în martie, faţă de luna precedentă, iar faţă de luna decembrie ouăle au avut preţuri mai mici cu 1,78%.

În categoria mărfurilor nealimentare, tutunul şi ţigările s-au scumpit cu 2,01% în luna martie a acestui an faţă de februarie 2020 şi cu 4,10% faţă de luna decembrie 2019.

Pe de altă parte, combustibilii s-au ieftinit cu 2,64% faţă luna anterioară şi cu 5,79% faţă de decembrie 2019.

Serviciile poştale s-au scumpit în martie faţă de luna anterioară cu 4,62% şi cu 12,40% faţă de luna decembrie. În schimb, serviciile de transport aerian s-au ieftinit faţă de luna anterioară cu 11,62%, dar s-au scumpit cu 4,27% faţă de decembrie 2019.

Rata anuală a inflaţiei s-a menţinut la 3% în luna martie a acestui an, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,11%, serviciile cu 3,8%, iar mărfurile nealimentare cu 1,39%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

 

 

sursa

agerpres.ro

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 5°C
IASI 5°C 3°C
CLUJ 1°C 2°C
CONSTANTA 8°C 9°C
CRAIOVA 8°C 4°C
BRASOV 3°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI