Carte incendiară despre administrația Trump, scrisă de unul dintre jurnaliștii care au devoalat Afacerea Watergate – Bob Woodward. Trump îl acuză că este agent al democraților

5 septembrie 2018, 20:03

Sub titlu „Frică”, jurnalistul Bob Woodward prezintă în noua sa carte o Casă Albă disfuncțională și haotică.

Woodward a scris cartea după sute de ore de interviuri cu oameni din administrație și redă cuvinte grele folosite de aceștia.

Fostul șef de cabinet al președintelui l-a numit pe Trump „idiot”, iar fostul ministru al Apărării a spus că are mintea unui copil de clasa a V-a.

Ambii afirmă acum însă că sunt declarații fals atribuite lor, după ce mai multe fragmente din carte au fost publicate de Washington Post.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a spus că este o carte plină de povești inventate de foști angajați supărati, iar președintele îl acuză pe Woodward că este agent al democraților și vrea să influențeze alegerile din noiembrie.

Woodward nu a obținut un interviu cu Trump, dar cei doi au discutat la telefon luna trecută, după ce cartea era deja gata.

WOODWARD: Regret că nu am avut şansa să vorbim pentru această carte.

TRUMP: Nu am primit niciun mesaj. Cu cine ai vorbit să te întâlneşti cu mine?

WOODWARD: Cu vreo 6 persoane.

TRUMP: Kellyanne (n.r. consilier al preşedintelui) a vorbit cu cineva, dar nu a ajuns la mine.

WOODWARD: Nu are acces la dvs.?

TRUMP: Ba da, cum să nu. Absolut. Are acces direct, dar nu a venit la mine. Ştii ce? Asta este. O să mai am încă o carte negativă. Ce pot să mai spun?

În carte mai apar și alte relatări șocante, cum ar fi aceea că Trump ar fi sugerat asasinarea președintelui sirian după atacul chimic din aprilie anul trecut, sau că un consilier i-a furat de pe birou un document ca să nu-l semneze, pentru că ar fi însemnat retragerea SUA din acordul economic cu Coreea de Sud.

Cartea „Frică” urmează să apară în librării pe 11 septembrie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite