Carol al II-lea, un rege controversat. A renunțat de trei ori la tron pentru iubirile sale

Carol al II-lea a fost unul dintre cele mai controversate personaje din istoria României. Carol I spunea despre nepotul său că: 'înjură şi minte ca un român'. Gesturile sale politice şi furtunile din viaţa personală l-au făcut iubit şi criticat deopotrivă.

08 Martie 2019, 20:48 (actualizat 08 Martie 2019, 21:00) |
Carol al II-lea, un rege controversat
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Carol al II-lea a fost primul copil al Regelui Ferdinand şi al Reginei Maria. Încă de mic era ambiţios şi arăta o inteligenţă deosebită. A avut profesori celebri, printre care şi Nicolae Iorga. A urmat Academia Militară din Potsdam.

În 1914, Familia Regală i-a căutat o soție de rang înalt şi au peţit-o, la Constanţa, pe Ducesa Olga a țarului Rusiei, Nicolae al II-lea. Dar cei doi nu s-au plăcut.

Abia în 1918 Carol al II-lea îşi alege o soţie, pe Zizi Lambrino. Dar nu respecta Constituţia.

A fost prima dată când prinţul moştenitor a vrut să renunţe la tron, în numele iubirii. La presiunea guvernului şi a părinţilor, căsătoria a fost anulată, în ianuarie 1919.

Carol și Zizi Lambrino au continuat să se iubească în secret şi prințul moștenitor a fost gata să renunțe pentu a doua oară la tron. Însă în 8 ianuarie 1920, când s-a născut copilul lor, relația se stinsese.

Ca să se uite povestea, Carol a fost trimis într-o vizită în Egipt, India, Singapore, Japonia și alte ţări, unde a stabilit primele relații diplomatice ale României Mari.

În turneu, prințul a cunoscut-o pe Principesa Elena a Greciei, cu care s-a şi căsătorit, iar în octombrie 1921 s-a născut fiul lor, viitorul Rege Mihai.

Dar Carol a întâlnit-o apoi pe Elena Lupescu, iar pentru ea a renunţat a treia oară la tron, în 1925, şi au fugit împreună la Paris.

Ferdinand s-a stins la 20 iulie 1927, după ce îl desemanase moștenitor pe nepotul său, Mihai.

Carol al II-lea a devenit rege al României la 8 iunie 1930. Cu o condiţie: să renunţe la Elena Lupescu. Cei doi au rămas însă împreună până la moarte, în exil.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 19°C 21°C
IASI 17°C 22°C
CLUJ 14°C 17°C
CONSTANTA 18°C 18°C
CRAIOVA 16°C 19°C
BRASOV 16°C 18°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI