Carmen Dan: Cei care îndeplinesc condițiile de pensionare pot decide până pe 15 septembrie dacă ies sau rămân în sistem

31 iulie 2017, 09:51

Angajații din armată care vor să se pensioneze pe actuala legislație o pot face până în toamnă. Olguța Vasilescu spune că mulți militari ies la pensie la 40 de ani și primesc chiar și 120% din salariu.

Potrivit ministrului Apărării primele o sută de pensii din MApN sunt cuprinse între 15 mii și 35 de mii de lei, iar cei mai multi bani intra în conturile foștilor magistrați militari.

Ministrul de Interne a declarat, luni, că angajații din MAI, care îndeplinesc condițiile și care care vor să se pensioneze în aceleași condiții ca și până acum o vor mai putea face până în 15 septembrie.

Se pregătește un act normativ cu care o să se intre în ședința de guvern de miercuri (…) Nu se diminuează drepturile deja câștigate. Așa cum noi am anunțat, eu zic să renunțăm la tema ipocriziei. Este momentul ca atunci când spunem că în sistem avem deficit de 20 de mii de oameni, care crește pentru că este aceasta posibilitate și oamenii ies din sistem la 45 de ani, cred ca este normal să facem ceva să îndreptăm aceste lucruri. Asta se va întâmpla de fapt. Faptul că s-a anunțat un termen de 15 septembrie nu înseamna că există nici cea mai mică intenție de a elabora un act normativ care să își producă efectele peste noapte. Toți cei care îndeplinesc condițiile pe actuala lege vor putea să opteze într-o luna și jumătate dacă ies sau rămân în sistem, a explicat Carmen Dan.

Ministrul de Interne a mai declarat că avem un deficit foarte mare în MAI și trebuie să luam toate măsurile necesare. Sunt soluții pentru ca în perioada următoare să aducem în sistem în jur de 4000 de angajați și să intervenim cât se poate de concret pentru dotarea cu echipamente de intervenție în primul rând a polițiștilor de ordine publică.

Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, Dumitru Coarnă, amenință cu declanșarea protestelor în cazul în care polițiștii nu vor primi mai multe fonduri

„Senatul a votat o formă a salarizării corectă, raportată la principii și la valoarea muncii noastre, în Camera Deputaților au schimbat tot, au schimbat toată legea cu privire la Anexa 6, la Poliție. Toată au schimbat-o, doamna Vasilescu, domnul Solomon (…). Nu știu dacă protestele vor rezolva (…), eu vreau să le transmit că au ajuns într-un paradox — au adus poliția națională de râsul țării. Priviți ce au făcut din această lege 153 — singurii care beneficiază de majorare 100% sunt ai lor, protejații lor: primari, consilieri județeni, consilieri locali”, a declarat Dumitru Coarnă luni, în fața sediului Ministerului Afacerilor Interne.

El a reclamat salariile mici ale polițiștilor și le-a comparat cu cele ale polițiștilor locali care aparțin de primării.

„Apoi, au Poliție Locală. Unde în lumea asta sunt două poliții, decât la noi? (…) Le-au făcut 7.000 de lei salariul de încadrare, pe 1 iulie. 7.000 — studii superioare, 5.000 sau 4.000 — studii medii. În condițiile în care salariul mediu în Ministerul pe care îl patronează (Carmen Dan — n.r.) media salariului de bază e undeva la 1.800 — 2.000. Deci un tehnician criminalist cu 15 ani vechime, cu Academie de Poliție, are un salariu de bază undeva la 2.000 — 2.200 de lei, iar un polițist local — foarte bine că au — cu studii medii, care taie iarbă, udă flori (…) are 4.000 salariul de încadrare. Vedeți diferențele?„, le-a spus Coarnă jurnaliștilor, prezenți la sediul MAI.


 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite