Cardurile contactless Metrorex pot fi reîncărcate la automatele de vândut cartele din staţiile de metrou, începând de miercuri

Călătorii care deţin un card contactless îl pot reîncărca, începând de miercuri, prin intermediul a 210 automate de vândut cartele, amplasate pe Magistralele 1, 2, 3 şi 5, informează Metrorex.

08 Februarie 2023, 09:53 (actualizat 08 Februarie 2023, 09:59) Știrile TVR |
Automat de vândut cartele

Serviciul este funcţional în aproape toată reţeaua de metrou, mai puţin la automatele amplasate în staţiile de pe tronsoanele Gara de Nord 2 - Străuleşti şi Nicolae Grigorescu 2 - Anghel Saligny.

"Această nouă funcţionalitate va permite călătorilor să consulte şi/sau să reîncarce pe cardurile contactless Metrorex titlurile de călătorie care au fost încărcate anterior pe cardurile deţinute de călători, conform indicaţiilor din meniul automatelor de vândut cartele. La automatele de vândut cartele nu se pot reîncărca titluri de călătorie cu reducere. Metrorex asigură această modalitate de reîncărcare a cardurilor contactless prin intermediul a 210 Automate de Vândut Cartele, amplasate pe Magistralele 1, 2, 3 şi 5", au transmis reprezentanţii Metrorex.

Potrivit sursei citate, implementarea noului serviciu reprezintă un rezultat important care oferă, astfel, călătorilor facilităţi moderne de acces la metrou.

 

 

sursa Agerpres

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 29°C 30°C
IASI 26°C 30°C
CLUJ 25°C 22°C
CONSTANTA 23°C 24°C
CRAIOVA 25°C 27°C
BRASOV 24°C 26°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI