Cardinalul australian George Pell, achitat într-un proces de abuzuri sexuale, a decedat la vârsta de 81 de ani

Cardinalul Geroge Pell
Cardinalul Geroge Pell
11 ianuarie 2023, 09:57

Părintele Joseph Hamilton a confirmat pentru Reuters că George Pell a decedat într-un spital din Roma marţi noapte. Peter Comensoli, arhiepiscop de Melbourne, a declarat că Pell a decedat din cauza unor complicaţii cardiace în urma unei intervenţii chirugicale la şold.

O curte de apel din Australia a anulat în 2020 condamnarea lui Pell pentru agresiuni sexuale săvârşite împotriva a doi băieţi de cor în anii 1990.

După achitare, Pell a fost eliberat din închisoarea unde a fost încarcerat timp de 13 luni, la finalul unui proces care a vizat cel mai înalt oficial din sânul Bisericii Catolice acuzat de abuzuri sexuale.

Pell, fost arhiepiscop de Melbourne şi Sydney, a fost secretar pentru Economie la Vatican din 2014 până în 2017, când şi-a luat concediu pentru a reveni în Australia şi a înfrunta acuzaţiile.

Înainte de acuzaţiile de abuzuri sexuale, Pell a fost o figură controversată de-a lungul celor două decenii în care a dominat ierarhia Bisericii Catolice australiene, venerat de catolicii conservatori, dar desconsiderat de liberali pentru opoziţia fermă împotriva căsătoriilor persoanelor de acelaşi sex şi a hirotonirii femeilor.

A locuit la Roma după achitare şi a avut mai multe întâlniri cu papa Francisc. Pell asista deseori la liturghiile celebrate de suveranul pontif, iar papa Francisc l-a apreciat public după revenirea la Vatican.

În ziua achitării lui Pell în 2020, Papa Francisc a dedicat slujba de dimineaţă tuturor celor care suferă în urma unor condamnări nedrepte, pe care le-a comparat cu persecuţiile îndurate de Isus.

După întoarcerea la Roma, Pell a devenit o prezenţă familiară la Vatican, deşi se retrăsese din activitate. Reşedinţa sa a devenit un punct de întâlnire al conservatorilor care îşi pregăteau platforma pentru alegerea unui potenţial succesor al papei Francisc.

A fost un prieten apropiat al papei emerit Benedict al XVI-lea, care a murit luna trecută. Nu era însă de acord cu decizia lui Benedict de a purta în continuare veştminte albe care, spunea Pell, derutează credincioşii. Într-un interviu acordat Reuters după revenirea la Roma, a declarat că Biserica are nevoie de reguli referitoare la papii care se retrag din funcţie.

George Pell a fost condamnat în martie 2019 la şase ani de închisoare pentru viol şi agresiuni sexuale comise asupra a doi copii dintr-un cor religios în 1996 şi 1997 în catedrala St. Patrick din Melbourne, unde era arhiepiscop.

Condamnarea lui, confirmată în apel în august 2019, a fost în cele din urmă anulată în aprilie 2020 de Înalta Curte de Justiţie din Australia, care l-a achitat la cinci capete de acuzare formulate împotriva sa pentru violenţe sexuale, în baza prezumţiei de nevinovăţie.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite