Cărbunaru: Potrivit datelor deţinute de CNCAN, nu există o înregistrare de creştere de nivel de radiaţii pe teritoriul României

Cernobîl – filmul unui dezastru
Cernobîl – filmul unui dezastru
25 februarie 2022, 13:05

„Există un interes public faţă de o altă temă, legată de informări în presă privind un nivel de radiaţii crescut la Cernobîl, în Ucraina. Pot să vă spun că, potrivit datelor deţinute de autorităţile române, în speţă CNCAN, nu există o înregistrare de creştere de nivel de radiaţii pe teritoriul României. Şi, desigur, această instituţie va continua să ţină la curent şi să informeze în mod corect cetăţenii în legătură cu această situaţie”, a declarat Dan Cărbunaru, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Agenţia nucleară ucraineană a declarat vineri că înregistrează niveluri crescute de radiaţie la situl fostei centrale atomice de la Cernobîl, relatează Reuters.

Experţii societăţii Ekoţentr din Ucraina atribuie creşterea de radiaţii gamma în zona de excludere a centralei nucleare de la Cernobîl de răscolirea solului vegetal în urma presiunii exercitate de un mare număr de echipamente militare grele, a indicat pe Facebook Inspectoratul de stat pentru reglementare nucleară din Ucraina (SNRIU), citat de Ukrinform.

Sistemul automatizat de monitorizare a radiaţiilor din zona de excludere de la Cernobîl a înregistrat anterior o depăşire a nivelurilor acceptabile a radiaţiilor gamma, potrivit Ukrinform.

Consilierul prezidenţial Mihailo Podoliak anunţase joi seara că armata ucraineană a pierdut controlul asupra centralei nucleare de la Cernobîl. De asemenea, el a spus că nu se cunoaşte starea instalaţiilor de la Cernobîl şi cea a depozitelor de deşeuri nucleare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite