Caravana 'Fii pregătit' a pornit la drum, prin ţară, pentru al treilea an. Misiunea voluntarilor este aceeaşi: să-i înveţe pe oameni să acţioneze în situaţiile de urgenţă. Camionul roşu special construit ca centru mobil de pregătire a populaţiei a trecut şi pe la Bistriţa.
În Bistrița, elevii au fost primii care au venit la Caravana SMURD "Fii pregătit!" ca să învețe cum să devină salvatori în cazul unor situații de urgență.
Salvatori profesioniști de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență au explicat manevrele de resuscitare și au povestit despre cazurile dramatice în care au intervenit. Poveștile impresionante i-au convins pe unii cursanți să devină voluntari SMURD.
În cei doi ani de când e pe drum, caravana "Fii pregătit!"a parcurs 35 000 de kilometri și a ajuns în 77 de localități. Peste 20 de mii de persoane au trecut pragul sălii mobile de pregătire.
Calendarul caravanei poate fi consultat pe pagina de internet a Departamentului pentru Situații de Urgență care coordoneaza proiectul. Iar înscrierile la cursuri se pot face pe pagina Fundației pentru SMURD.
Luna aceasta, caravana va ajunge la Cluj, Huedin, Deva, Brad și Alba Iulia.