Caravana medicală „Izolaţi în România” a ajuns în județul Arad. 34 de medici timișoreni consultă oameni care nu au fost niciodată la doctor

28 octombrie 2018, 20:45

Situată în estul județului Arad, comuna Taut se întinde pe zece mii de hectare la poalele Munţilor Zarandului.

Cei mai mulți dintre localnici trăiesc izolați, în vârf de munte.

Ca să ajungă la cabinetul medical din centrul comunei, sunt nevoiți să meargă pe jos chiar și 10 kilometri.

Caravana medicală mobilă „Izolați în România” i-a ajutat pe oameni să beneficieze de o consultație și să își facă analize gratuite.

Pentru mulți dintre acești oameni a fost prima dată când au stat în fața unui medic.

În doar câteva ore, peste 120 de persoane au fost consultate de 34 de medici timișoreni, specializați în Urologie, Cardiologie și Medicină Internă.

Cei care au probleme de vedere au primit ochelari.

Ajunsă la a treia ediție, Caravana medicală mobilă are în dotare trei aparate E.K G. și un laborator mobil de analize de la Spitalul Județean Timișoara.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite