Captură de arme în Spania. Puşti, obuze şi grenade, destinate teroriştilor şi crimei organizate

14 martie 2017, 20:06

Câteva sute dintre armele descoperite de agenţii poliţiei spaniole erau funcţionale şi gata să fie trimise pe piaţa neagră. Poliţiştii au descoperit o cantitate record de puşti folosite în trecut de armata spaniolă, pistoale Mauser, Bergmann şi Beretta, mitraliere anti-aeriene şi numeroase revolvere care se aflau în posesia unui grup de traficanţi de arme.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Naţionale: „Sunt 9000 de puşti Cetme, 500 de arme lungi, 400 de pistoale, 300 de modele de mitraliere şi 300 de mortiere şi grenade”.

Agenţii au descoperit şi 400 de obuze şi grenade, piese destinate pentru reactivarea armelor, precum şi ustensile pentru falsificarea documentelor şi modificarea seriilor.

Au fost arestate 5 persoane care cumpărau armament dezafectat prin mijloace legale şi pe care-l recondiţionau cu scopul de a-l vinde grupărilor teroriste. Armele automate erau modificate în aşa fel încât să poată fi mascată cu uşurinţă posibilitatea de a fi reactivate. Operaţiunea poliţiei spaniole a fost derulată în colaborare strânsă cu Europol, iar ancheta a fost declanşată după atacul comis de un francez de origine algeriană asupra muzeului evreiesc din Bruxelles, în mai 2014, când au murit 4 oameni.

De la Madrid, pentru TVR, Felix Damian.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite