Canotorii români s-au întors acasă. Lipă: Canotajul încheie această ediţie a JO pe locul patru pe naţiuni, suntem pe locul doi în Europa, după Olanda şi pe plan mondial suntem după Australia şi Noua Zeelandă

Medalii, multe flori, felicitări şi mai ales momente de fericire pe Aeroportul Otopeni. Sportivele şi sportivii din lotul de canotaj, cei care au cucerit cele mai multe medalii pentru România la Tokyo au revenit acasă. Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş sunt sportivele noastre de aur. Dar emoţionaţi au fost şi băieţii care au concurat la dublu rame şi au reuşit să câştige două medalii de argint. Ancuţa şi Simona ne-au spus şi un secret care le-a animat în lupta lor: atunci când nu mai poţi, de fapt mai poţi puţin.

01 August 2021, 15:13 (actualizat 01 August 2021, 20:30) |

La Tokyo, Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş au câştigat aurul olimpic la dublu vâsle feminin, Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu şi Cosmin Pascari au obţinut argintul la patru rame fără cârmaci masculin, iar Marius Vasile Cozmiuc şi Ciprian Tudosă au urcat pe treapta a doua a podiumului la dublu rame masculin.

Celelalte rezultate ale canotorilor români la Tokyo:

8+1 feminin - locul 6;

8+1 masculin - nu s-a calificat în finală;

dublu vâsle feminin categorie uşoară (Ionela Cozmiuc, Gianina Beleagă) - locul 6;

dublu rame feminin (Iuliana Buhuş, Adriana Ailincăi) - locul 9;

dublu vâsle masculin (Ioan Prundeanu, Marian Florian Enache) - locul 9;

patru rame fără cârmaci feminin (Mădălina Hegheş, Roxana Iuliana Anghel, Elena Logofătu şi Cristina Georgiana Popescu) - locul 9.

La ceremonia de la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă, Elisabeta Lipă i-a chemat pe toţi sportivii din lotul de canotaj să vină alături de ea şi le-a mulţumit. "Suntem o echipă frumoasă, unită şi la bine şi la rău. Toată echipa Tokyo 2020 să vină aici, la mine, de la primul la ultimul! A fost extrem de greu, extrem de ieşit din comun. Parcă de la ediţie la ediţie competiţia este mult mai acerbă şi toată lumea doreşte să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Ce poate fi mai frumos decât să ai familia şi prietenii lângă tine? Canotajul încheie această ediţie a JO pe locul patru pe naţiuni, suntem pe locul doi în Europa, după Olanda şi pe plan mondial suntem după Australia şi Noua Zeelandă.

Aş vrea astăzi, că aşa simt, să sunt datoare să mulţumesc tuturor celor care au fost alături de noi, sportivilor, i-am felicitat. Ancuţa, Simona, Cosmin, Marius Ciprian, unde sunteţi, unde v-aţi răsfirat? Mugurel, Mihăiţă, Ştefan. Vă mulţumesc din suflet că ne-aţi făcut mândri că suntem români.

 

Eu n-am mai trăit aşa o bucurie din 2004, de când am ieşit campioană olimpică. Nu vă imaginaţi ce-a fost în echipa noastră când sportivii noştri concurau. Vreau să-i felicit şi pe cei care nu au urcat pe podium. Asta nu înseamnă că nu au valoare, ci pur şi simplu nu a fost ziua lor norocoasă.

Împreună vom face tot ce ţine de noi la Paris ca aceste echipaje şi, mai ales, barca fanion, pentru că toată lumea a suferit că optul nu a luat medalie... Dar optul s-a întrecut pe el, a făcut record mondial şi olimpic şi probabil că acest rezultat le-a speriat peste măsură. Categoria uşoară, acum poate să ia aurul olimpic sau să vină pe locul 6. Asta s-a întâmplat şi cu ele, dar cu perseverenţă, cu ambiţie şi dăruire sunt sigură că Parisul va arăta mult mai frumos. Am calificat nouă echipaje, 36 de sportivi, era extraordinar de frumos dacă toţi sportivii noştri se regăseau pe podium, dar să nu-l mâniem pe Dumnezeu, a fost român, ne-a umpul inimele de bucurie", a spus Lipă.

Elisabeta Lipă le-a mulţumit tuturor celor care "au stat în spatele acestor rezultate", dar şi ministrului Eduard Novak şi COSR.

"Mulţumesc tuturor celor care au stat în spatele acestor rezultate. Aş vrea să le mulţumesc antrenorilor, echipei medicale, masori, preparatori, nutriţionişti, osteopaţi, kinetoterapeuţi. Intenţionat l-am lăsat la urmă pe antrenorul coordonator al acestor minunaţi sportivi, Antonio Colamonici, care, vă spun cu toată sinceritatea, este mai român decât mulţi români. Ne-am despărţit astăzi, pentru că s-a dus acasă la cei patru copii ai lui. A stat aici, în izolare, a stat cu aceşti sportivi, am tremurat toţi de emoţie şi de bucurie", a menţional Lipă.

Eduard Novak, ministrul Tineretului şi Sportului, a lipsit de la sosirea în ţară a delegaţiei de canotaj. El a transmis un mesaj de felicitare pentru sportivit, prin intermediul unui subsecretar de stat.

Echipajele noastre feminine de canotaj au deţinut supremaţia la Jocurile Olimpice din 1980 până în 2004, punctul culminant fiind atins în 1984, la Los Angeles când canotoarele noastre au cucerit cinci titluri olimpice. După eşecul din 2012, au urmat ani de muncă şi încercări, iar acum au reuşit să intre din nou în elita olimpcă.

 

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 17°C 18°C
IASI 13°C 12°C
CLUJ 11°C 13°C
CONSTANTA 16°C 16°C
CRAIOVA 17°C 19°C
BRASOV 12°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI