Caniculă în sud. Cod portocaliu pentru temperaturi care nu vor coborî ziua sub 37 de grade. Disconfortul termic rămâne peste valorile critice

Caniculă în sud
Caniculă în sud
30 iulie 2021, 18:40

La Craiova, astăzi, maxima a ajuns la 38 de grade. La umbră! În oraș, pe asfaltul încins, temperatura resimțită a fost cu mult mai mare. Iar direct sub razele soarelui nu se putea sta. Craiovenii s-au refugiat în parcuri, pe aleile umbrite.

La Serviciul de Ambulanţă Dolj, solicitările nu au au fost prea multe în aceste zile, semn că oamenii sunt mai atenţi şi evită deplasările la ore de vârf.

MEHEDINȚI

Cei mai vulnerabili sunt copiii și bătrânii, mai ales cei care ies să lucreze pe câmp. Mulți au ajuns la spital loviți de caniculă.

Forțată de împrejurări, pentru o urgență medicală, o doamnă a ieșit din casă cu o umbrelă. Dar temperaturile sunt tot mai greu de suportat și în locuințe. Fără ventilator şi aer condiţionat abia se poate sta.

Este caniculă prelungită cel puțin până duminică. De la mijlocul săptămânii viitoare, se va mai răcori.

Nici nopțile nu vor fi răcoroase. Temperaturile nu coboară sub 20 de grade. În plus, sunt anunțate şi vijelii cu ploi rapide.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite