Caniculă în lume: Temperaturi extreme în Spania. Moscoviții se topesc și ei de căldură

13 iulie 2021, 07:20

O furtună violentă s-a abătut asupra orașului elvețian Zurich. Vântul violent a dărâmat zeci de copaci peste mașini și a smuls acoperișuri. Transportul public a fost complet paralizat, iar serviciile de urgență au primit mii de apeluri în doar câteva ore.

În alte zone, europenii se luptă cu canicula.

Meteorologii spanioli avertizează că pe coasta de est și pe cea de sud, temperaturile extreme se vor menține, din cauza prafului saharian și a curenților de aer opărit venit din Africa.

La Moscova au fost 31 de grade, dar urmează călduri și mai mari. Cei care au aer condiționat la serviciu stau până târziu, iar apoi merg direct în parcuri, pentru că în casă nu se poate sta.

Pavel Konstantinov, meteorolog, Universitatea de Stat din Moscova: „Trebuie să ne pregătim din ce în ce mai mult pentru asemenea fenomene, care vor afecta viața oamenilor în a doua jumătate a secolului al XXI-lea.”

În California, Valea Morții a fost printre cele mai fierbinți locuri de pe pământ: temperatura a urcat la 54 de grade.

Meteorologii spun că, deși temperaturile se vor mai domoli, californienii nu se vor răcori prea curând.

Canicula a dus și la izbucnirea incendiilor de vegetație. La granița Californiei cu Nevada, flăcările mistuie sute de hectare de teren.

Până și cactușii au de suferit din cauza caniculei. Specialiștii au observat că, de la căldura extremă, înfloresc și în lateral, iar acesta nu e deloc un semn bun: planta se devitalizează mult mai rapid.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă