Caniculă în Grecia: Acropola din Atena, închisă vineri la cele mai călduroase ore ale zilei

Acropola din Atena
Acropola din Atena
14 iulie 2023, 12:58

„Pentru protecţia lucrătorilor şi (…) a vizitatorilor, cel puţin la orele de vârf, între 12:00 şi 17:00 (9:00 GMT şi 14:00 GMT), (accesul la) situl arheologic trebuie suspendat”, a declarat Lina Mendoni la postul public de televiziune ERT.

„Este foarte probabil ca mâine (sâmbătă) să facem acelaşi lucru”, a adăugat oficialul.

Ministrul a explicat că, în timp ce la Atena sunt aşteptate vineri şi sâmbătă temperaturi de 40-41 de grade Celsius, în vârful Acropolei, „temperatura reală resimţită (…) de organism este considerabil mai ridicată”.

Acropola, care a înregistrat în ultimele luni o creştere semnificativă a numărului de vizitatori, este deschisă în mod normal de la ora locală 8:00 (5:00 GMT) până la ora locală 20:00 (17:00 GMT).

Grecia, ca şi alte ţări din zona Mediteranei, este afectată începând de miercuri de primul val de căldură din această vară. Potrivit prognozelor meteorologice, temperaturile vor depăşi pragul 40 de grade Celsius în nordul şi vestul ţării.

În ultimele zile, autorităţile au recurs la o serie de măsuri pentru a face faţă valului de căldură din această ţară mediteraneană, care nu este străină de astfel de fenomene.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă