Când a apărut sintagma „Război Rece”

23 martie 2018, 22:04

După război, Roosvelt, Churchil și Stalin ajunseseră la un acord pentru Europa postbelică menit să grăbească sfârșitul conflictului din Pacific.

Conferința de la Yalta a reașezat sferele de influență. Inițial, a fost privită ca un succes, ulterior, conferința de la Yalta a fost văzută ca un  moment în care Statele Unite au cedat prea multă influență sovieticilor și asta a dus la războiul rece. Noțiunea de Război Rece a fost prezentată pentru prima oară de finanțistul american Bernard Baruch și a fost preluată imediat de un comentator politic.

Descria starea de ostilitate internațională dintre două țări. Alți experți îi atribuie fraza nuvelistului George Orwell, autorul romanului 1984 scris în 1948.

În același an, președintele Truman, a folosit fraza într-un discurs rostit în fața studenților

O bună parte a Războiului Rece s-a purtat în spațiu.

Lansarea cu succes, în octombrie 1957 a primului satelit artificial, Sputnik a marcat intrarea în era spațială și cursa dintre americani și sovietici. China și URSS deveneau pentru Occident o amenințare comunistă din ce în ce mai mare.

Războiul Rece ajunge la apogeu la începutul anilor 60. Liderul soviectic Nikita Hrusciov s-a intâlnit cu președintele John F Kennedy la Viena în 1961. Acesta din urmă a fost copleșit de Hrusciov care i-a cerut să accepte un acord de reunificare a Germaniei în termenii inacceptabili pentru Statele Unite.

Două luni mai târziu după acest summit eșuat începe ridicarea Zidului Berlinului.

Mulți au încercat să treacă, într-o primă fază de sârma ghimpată care delimita sectorul comunist de lumea liberă. Unii au reușit, alții au fost prinși și uciși.

În 1963 , președintele Kennedy, în fața unei mulțimi de berlinezi care -l priveau pe tânarul lider de la Casa Albă cu speranță, transforma Germania dintr-un fost dușman, într-un aliat și prieten. Le-a spus berlinezilor că lupta lor pentru libertate este lupta întregii lumii libere.

Aproape 10 ani mai târziu, Richard Nixon era primul președinte american în exercițiu care făcea o vizită oficială la Moscova. Timp de o săptămână a avut întâlniri cu liderul sovietic Leonid Brejnev.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite