Cancerul poate fi depistat și tratat, inclusiv în pandemie. Fundațiile strâng fonduri ca să asigure acces la diagnostic și tratament

Cancerul mamar este un diagnostic crunt primt anual de aproape 10 mii de femei din România. Pandemia și accesul limitat la servicii medicale au acutizat o problemă deja existentă în sistemul nostru sanitar. Așa se face că nevoile acestor paciente sunt din ce în ce mai mari, iar sprijinul în accesul la tratament este vital. Autoritățile promit că acum, în plin val 4, accesul la diagnostic și tratament să nu mai fie restricționat, iar fundațiile umanitare strâng fonduri pentru ca femeile din zone defavorizate să aibă acces la diagnostic și prevenție.

23 Septembrie 2021, 22:03 |

Ana Maria Bordea a fost diagnosticată acum 7 ani cu cancer mamar. A învins boala pentru că durerile pe care le avea au făcut-o să meargă la medic din timp.

Ana Maria Bordea, supravieţuitoare de cancer: Atunci mi-am promis că, dacă o să fie totul bine, o să îmi indeplinesc visele, nu o să mai amân nimic.

În aceeași situație s-a aflat și colega noastră, Dana Deac. Care a învins boala de 5 ori.

Dana Deac, jurnalist: Ajutorul sosit la vreme este mai important decât orice tratament. Din experiența cu cancerul am învățat empatia, curajul, am înțeles de unde vine forța de a trăi frumos.

În România, mor 3000 de femei în fiecare an răpuse de cancer mamar pentru că ajung târziu la spital.

Fundațiile strâng fonduri așa încât un număr tot mai mare de femei să aibă acces la diagnostic și tratament.

Fundația Renașterea organizează în fiecare an un cros. Acum va fi online și oricine se poate înscrie.

Mihaela Geoană, preşedintele Fundaţiei Renaşterea: Toate fondurile pe care le strângem prin această cursă și acestea se constuie din taxa de 50 de lei de persoană, fiecare taxă de înscriere o transformăm într-un test Babeș-Papanicolau oferit unei femei din mediul rural.

Autoritățile caută soluții pentru îmbunătățirea accesului la tratament în spitale, mai ales acum, în plină pandemie de COVID-19.

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii: Se schimbă complet abordarea din spitale covid și non covid, vom avea spitale cu circuite mixte, astfel încât accesul pacienților să fie cât mai puțin îngreunat.

De anul viitor, în școli se va pune accent pe disciplina Educație pentru Sănătate, acum fiind opțională.

Radu Szekely, secretar de stat în Ministerul Educaţiei: Din păcate doar 7 la sută din copiii din România au acces la acest program pentru că nu este oferit în școli. În cel mai scurt timp posibil această disciplină să devină obligatorie.

La cursa digitală de anul trecut, 1200 de persoane au susținut Fundația Renașterea și, datorită lor, tot atâtea femei au făcut teste medicale gratuite.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 21°C 22°C
IASI 20°C 22°C
CLUJ 19°C 14°C
CONSTANTA 15°C 20°C
CRAIOVA 18°C 21°C
BRASOV 18°C 18°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI