Cancerele de piele, tot mai numeroase. Controlul alunițelor poate salva vieți

Cancerele de piele tot mai numeroase
Cancerele de piele tot mai numeroase
27 iunie 2021, 22:21

În pandemie, o treime din controalele pentru aluniţe au fost ratate, iar peste 20 la sută din melanoame au rămas nediagnosticate – 200 şi ceva, în România, arată un sondaj mondial.

Dintre cei care merg acum la dermatolog, unii au deja metastaze. La cel mai agresiv cancer cutanat, o lună poate face diferenţa între viaţă şi moarte! Şi autoexaminarea semnelor de pe piele poate fi salvatoare.

Cezar Irimia a scăpat cu viaţă, în 2010, fiindcă şi-a verificat periodic aluniţa de pe nas. Aşa a aflat că avea melanom incipient.

E important şi ca oamenii să nu stea sub soarele care arde, între orele 11 şi 16. Şi să se protejeze mereu.

Medicii dermatologi ne recomandă să folosim loţiuni cu factor de protecţie solară nu doar dacă mergem la plajă, ci şi dacă ne plimbăm afară, dacă lucrăm în aer liber, dacă avem biroul lângă o fereastră prin care trec razele soarelui sua dacă suntem la volan, ori dacă suntem la munte, unde radiaţia ultravioletă este chiar mai intensă.

Riscul de cancer de piele este mai mare pentru cei care au în familie astfel de cazuri, la vârstnici, precum şi la cei cu ten şi ochi deschişi la culoare, blonzi sau roşcaţi şi cu multe aluniţe. La fel, pentru cei cu sistemul imunitar slăbit, care au fost expuşi radiaţiilor în tinereţe, care se bronzează frecvent la solar şi care abuzează de soare. Cele mai multe cazuri sunt depistate pe alunițe nou apărute.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă