Cancelarul austriac denunţă contracte secrete în interiorul UE privind vaccinurile anti-COVID-19. Malta va primi de trei ori mai multe doze pe cap de locuitor decât Bulgaria, Țările de Jos de două ori mai multe decât Croaţia

Cancelarul austriac a acuzat vineri anumite state membre ale Uniunii Europene (UE), fără a le numi, că au negociat în culise ''contracte'' cu laboratoarele, ceea ce a dus la o repartizare inechitabilă a vaccinurilor anti-COVID-19 între ţări, transmite AFP.

 

12 Martie 2021, 15:30 (actualizat 12 Martie 2021, 15:49) |
Bulgaria a rămas fără doze de vaccin

''Există indicii potrivit cărora ar exista o instanţă, un bazar unde au fost încheiate acorduri suplimentare între statele membre şi companii farmaceutice'', a declarat în faţa presei Sebastian Kurz, care a avut un schimb de opinii pe acest subiect cu liderii belgian, grec, polonez, sloven şi ceh.

''Trebuie să vedem cine a semnat contractele'', a adăugat Kurz. El a subliniat că aceste contracte sunt ''secrete'' şi că nu le va putea consulta, lansând şi un apel ''urgent la transparenţă totală''.

Potrivit cancelarului austriac, Malta va primi astfel ''până la de trei ori mai multe doze pe cap de locuitor decât Bulgaria'' până în vară, iar Ţările de Jos vor obţine ''de două ori mai multe doze decât Croaţia până la finalul lui iunie''.

Uniunea Europeană a apărat existenţa unui astfel de mecanism. ''Comisia are ca punct de plecare distribuirea de doze pe baza populaţiei, dar statele membre pot cere să primească un vaccin în plus decât un altul'', a explicat Stefan de Keersmaecker, purtător de cuvânt al executivului comunitar.

''Aceste contacte pot interveni direct între un stat membru şi un laborator în particular în cadrul unui comitet director, după desfăşurarea de discuţii între toate statele membre'', a explicat el.

Sursa Agerpres

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN VACCINARE COVID-19
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 8°C
IASI 6°C 2°C
CLUJ 4°C 2°C
CONSTANTA 15°C 13°C
CRAIOVA 6°C 6°C
BRASOV 7°C 5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI