Autoritățile sanitare din Canada au restricționat administrarea vaccinului anti-COVID AstraZeneca persoanelor sub 55 de ani. Potrivit comisiei naționale de experți, persistă o mare incertitudine privind eficiența acestui ser comparativ cu riscurile producerii de cheaguri de sânge.
Canadienii au luat decizia după noi date venite din Europa și care arată că riscul acestor efecte adverse severe este de una la 100 de mii de persoane vaccinate, de zece ori mai mare decât se credea inițial. Iar categoria cea mai afectată sunt femeile tinere, sub 55 de ani.
Canada nu a raportat niciun caz în care o persoană vaccinată cu Astra Zeneca a dezvoltat cheaguri de sânge, după ce a administrat peste 300 de mii de doze.
În Europa, și Franța a decis luna trecută să ofere serul Astra Zeneca doar celor peste 55 de ani.