Campionii au sosit la Bucureşti. România a câştigat patru medalii la Campionatele Europene Petrom

24 aprilie 2017, 10:01

”Eu mă bucur foarte mult de acest rezultat, sunt medaliile pe care le doream cel mai mult în carieră. A fost un vis pentru mine să pot câștiga o medalie de aur la un Campionat European, aici la mine în țară, la mine acasă, în fața a 7.000 de români. Mă bucur că am avut o susținere mare la Cluj, am simțit publicul foarte aproape de noi, ne-au susținut permanent. Au simțit emoțiile, la intensitate maximă, așa cum au fost trăite și de noi. Ne-am bucurat de medalii. Mulțumesc tuturor românilor care ne-au susținut și încurajat’‘, a declarat Marian Drăgulescu.

Drăgulescu a precizat că să gândește și la Jocurile Olimpice de la Tokyo, de peste patru ani: ‘‘Vreau să mai particip la alte competiții. Normal, sunt cu gândul la Jocurile Olimpice de vară 2020, mai sunt foarte multe competiții importante până atunci, iar eu doresc tot așa să cuceresc un număr cât mai mare de medalii până atunci, pentru palmaresul meu”.

”Fiul meu mă urmează în gimnastică. Eu doresc să facă ce îi place cel mai mult, acum îi place să facă gimnastică. Sper să găsească plăcere să mai facă sport, iar peste 10 ani vreau să ajungă campion european, mondial și olimpic”, a mai spus Marian Drăgulescu.

Cătălina Ponor, noua campioană europeană la bârnă, a declarat, la rândul său: ‘‘Sunt foarte fericită că am reușit să cuceresc această medalie, mă bucur că am avut niște emoții constructive. Ele m-au ajutat să ridic din nou drapelul României pe cea mai înaltă treaptă. A fost un moment foarte emoționant pentru mine deoarece lupt pentru această medalie de foarte mult timp. Sper ca ea să reprezinte un nou început pentru mine”.

”Pentru mine este un început, dacă toată lumea știe că eu nu mă voi retrage. Primul meu obiectiv tocmai a fost la Cluj-Napoca, al doilea obiectiv va veni, este vorba despre Campionatul Mondial din Canada. Toată lumea așteaptă această competiție’‘, a adăugat Ponor.

”Bucuriile noastre au fost scurte și s-au dus. Un minut, un minut, două, atât căt am stat pe podium, toată lumea ne-a aplaudat, ne-a apreciat și ne-a apaludat. Acum ne întoarcem în sala de antrenament și vom relua activitatea de zi cu zi, în calitate de sportivi. După câteva zile de recuperare psihică și fizică, a fost o presiune destul de mare pe bine, mi-am dorit să trec de asta, peste câteva zile cu siguranță revenim în sala de antrenament”, a mai spus Cătălina Ponor.

”Nadia mi-a spus la Cluj să nu mai plâng, pentru că o fac și pe ea să plângă”, a mărturisit Ponor, care a fost premiată chiar de Nadia Comăneci.

Larisa Iordache, medaliată cu bronz la bârnă, s-a arătat mulțumită că a putut concura după problemele de sănătate din ultima vreme: ”Ce mă bucură pe mine este faptul că am reușit să ajung la acest Campionat European după o lună de pregătire. Am fost și la recuperare. A fost un început bun pentru mine. Vreau să concurez mai departe”.

România a obţinut patru medalii la Campionatele europene Petrom: Marian Drăgulescu – aur la sol şi argint la sărituri, Cătălina Ponor – aur la bârnă şi Larisa Iordache – medalia de bronz la bârnă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite