Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Campionatul Mondial din Germania de Vest - 1974

A zecea ediție a CM de fotbal a avut loc în fieful campioanei din 1954, Germania de Vest, care a fost susținută de Spania, în contul susținerii candidaturii acesteia la ediția din 1982. România a ratat calificarea în fața Germaniei de Est (1-0 la București, 0-2 la Leipzig), după ce, în primul meci, la Helsinki, a ratat victoria în minutul 86 (Radu Nunweiller deschisese scorul în minutul 52).

Istoria participărilor României la Mondiale!

11 Iunie 2014, 13:39 (actualizat 11 Iunie 2014, 13:40) |
Câștigătorii Campionatului Mondial din 1974
Câștigătorii Campionatului Mondial din 1974
Franz Beckenbauer, căpitanul RFG, ridică trofeul CM, la Munchen, în 7 iulie 1974
Cruyff obține primul penalty din istoria finalelor Cupei Mondiale
Căpitanii Johan Cruyff și Franz Beckenbauer, înaintea finalei CM 1974
Gerd Müller, la CM din 1974
Golul victoriei Germaniei în finala CM din 1974, reușit de Gerd Müller
Naționala Olandei, la CM din 1974
Ultima prezență a lui Gerd Müller în tricoul Germaniei, finala CM din 1974

Pentru a doua oară în istorie, România a fost reprezantată de un arbitru la un CM: brăileanul Nicolae Rainea, care a oficiat la centru partida Brazilia - Zair 3-0.

Marea surpriză a preliminariilor din zona UEFA a fost eșecul Angliei, într-o grupă cu Polonia și Țara Galilor. Britanicii au câștigat primul meci, de la Cardiff, scor 1-0, a remizat contra galezilor, scor 1-1, la Londra, după care a pierdut cu 2-0 în fața Poloniei, la Chorzów, și a remizat cu ”leșii” la Londra, scor 1-1, după ce au fost conduși.

La rândul său, Bulgaria a reușit să elimine Portugalia, după 2-1 la Sofia și 2-2 la Lisabona, într-un meci în care lusitanii, deși au condus cu 1-0, au obținut un punct în minutul 89. De asemenea, portughezii au remizat în ambele partide cu Irlanda de Nord, scor 1-1.

Iugoslavia, în schimb, a învins Spania în play-off-ul grupei 7, scor 1-0, la Frankfurt, după ce ambele echipe au învins de câte două ori Grecia și au remizat la Las Palmas (scor 2-2, cu ibericii egalând în minutul 89) și la Zagreb (scor 0-0).

Nu în ultimul rând, URSS a câștigat grupa 9, în fața Irlandei și Franței, și apoi a remizat în play-off-ul contra statului Chile, la Moscova, scor 0-0, în 26 septembrie 1973, la 15 zile după lovitura de stat care a dus la ascensiunea la putere a lui Augusto Pinochet.

Sovieticii au refuzat să joace partida retur, programată în 21 noiembrie, din cauza băilor de sânge orchestrate de noua putere, inclusiv execuții pe stadionul din Santiago. Meciul a fost totuși organizat de chilieni, spre amuzamentul câtorva mii de persoane. Căpitanul echipei a marcat în poarta goală, după o succesiune de pase ca la antrenament, iar Chile a bifat a cincea prezență la un turneu final.

La această ediție au mai debutat la Cupa Mondială, în afară de RDG, echipă care nu va mai accede vreodată la această competiție, Australia, Haiti și Zair.

Ca și la ediția precedentă, cele 16 echipe au fost împărțite în câte 4 grupe, dar, în premieră, primele două clasate au acces în faza a doua grupelor, ale căror câștigătoare au jucat finala. Partidele s-au disputat în 9 orașe: în Berlinul de Vest, Hamburg, Hanovra, Gelsenkirchen, Dortmund, Düsseldorf, Frankfurt, Stuttgart și München.

Grupa 1 a fost câștigată, surprinzător, de RDG, care a învins în ultimul meci RFG, scor 1-0, deși gazdele au ratat numeroase ocazii imense de a înscrie. Ultimele două clasate, Chile și Australia, au remizat în meciul direct, scor 0-0.

În grupa 2, Iugoslavia, Brazilia și Scoția au încheiat cu câte 4 puncte, însă doar primele două echipe menționate s-au calificat în runda a doua, datorită golaverajului superior. Cele trei națiuni au remizat între ele: Brazilia-Iugoslavia 0-0, Scoția-Brazilia 0-0, Scoția-Iugoslavia 1-1. Diferența s-a făcut în partidele contra Zairului, care a fost învinsă cu 2-0 de scoțieni, cu 9-0 de iugoslavi și cu 3-0 de sud-americani.

Olanda, aflată la prima prezență la un CM în perioada postbelică, și a treia din istorie, după cele din 1934 și 1938, s-a impus în grupa 3, secondată de Suedia, în fața unor echipe modeste ale Bulgariei și Uruguayului.

(w400) Naționala

Polonia a fost marea surpriză a grupei 4: s-a impus cu 3-2, în primul meci, în fața Argentinei, apoi a zdrobit Haiti cu 7-0, după care a trimis acasă vicecampioana mondială, Italia, grație unei victorii cu 2-1 (2-0). Squadra Azzurra, care avea nevoie doar de o remiză, a punctat abia în minutul 85, prin Fabio Capello.

Faza a doua a grupelor a fost dominată autoritar de două echipe: Olanda și Germania de Vest.

Batavii, antrenați de creatorului marii echipe a Ajaxului de la începutul anilor '70, Rinus Michels, s-au impus în grupa A, rând pe rând, în fața Argentinei, scor 4-0 (Johan Cruyff  '11, '90, Ruud Krol '25, Johnny Rep '73), Germaniei de Est, scor 2-0 (Johan Neeskens '7, Rob Resenbrink '59), și Braziliei, campioana mondială en-titre, scor 2-0 (Johan Neeskens '50, Johan Cruyff '65).

Brazilia avea să-și adjudece poziția a doua, după 1-0 contra RDG-ului (Rivelino '60) și 2-1 în fața marii rivale Argentina (Rivelino '32, Jairzinho '49 / Miguel Angel Brindisi '35). Ultimele două clasate, Argentina și Germania de Est, au remizat în ultimul meci, scor 1-1 (Rene Houseman '20 / Joachim Streich '14).

RFG a câștigat grupa B tot în urma a trei victorii: 2-0 cu Iugoslavia (Paul Breitner '39, Gerd Müller '82), 4-2 cu Suedia (Wolfgang Overath '51, Rainer Bonhof '52, Jürgen Grabowski '76, Uli Hoeness '89-penalty / Ralf Edström '24, Roland Sandberg '53) și 1-0 cu Polonia (Gerd Müller '76), în jocul decisiv pentru prima poziție.

De remarcat că polonezii și-au continuat parcursul excelent și în faza a doua a turneului, impunându-se în fața Suediei, scor 1-0, și Iugoslaviei, scor 2-1. Nordicii au încheiat pe locul al treilea, după un 2-1 obținut în minutul 85 în fața grupării de la Belgrad.

Aflată la a doua prezență la un Campionat Mondial, după cea din 1938, Polonia avea să câștige medaliile de bronz, printr-o victorie istorică în fața Braziliei, scor 1-0, grație unui gol marcat de cel mai bun marcator al acestui turneu, Grzegorz Lato ('76), în urma unei acțiuni splendide, de aproape 50 de metri.

De remarcat că pe poziția a doua în ierarhia marcatorilor acestui turneu s-a aflat un alt polonez, Andrzej Szarmach, cu 5 reușite, la egalitate cu legendarul Johan Neeskens.

Marea finala a opus două echipe spectaculoase și eficiente, Olanda și Germania, iar meciul din 7 iulie, de la München s-a desfășurat în fața a peste 75.000 de spectatori.

(w400) Căpitanii

Batavii au deschis scorul prin Johan Neeskens ('2), dintr-o lovitură de pedeapsă obținută de impetuosul Johan Cruyff, iar gazdele aveau să egaleze tot dintr-un penalty (Paul Breitner '25), la o fază controversată, în care Bernd Hölzenbein a căzut după un duel cu Wim Jansen. De remarcat că acestea au fost primele lovituri de pedeapsă din istoria finalelor Campionatelor Mondiale.

(w380) Cruyff ob�

Golul victoriei a fost marcat de Gerd Müller ('43), după o pivotare de efect în colțul careului mic, iar germanul de 29 de ani, care a înscris de 4 ori în acest turneu, devenea cel mai prolific marcator din istoria Cupei Mondiale, cu 14 reușite, record care avea să reziste până în 2006, când Ronaldo puncta pentru a 15-a oară la un turneu final.

(w400) Golul vict

Performanța precedentă fusese reușită de francezul Just Fontaine, în 1958, cu al 13-lea gol.

(w400) Gerd Müll

Aceasta a fost și ultima reușită pentru naționala RFG a lui Gerd Müller, care avea să se retragă după acest triumf.

(w400) Ultima pre

Chiar dacă nu s-a mai marcat, meciul a fost presărat cu multe ocazii de ambele părți, însă, la final, Germania se încununa pentru a doua oară campioană mondială, după performanța din 1954, de la Berna, astfel că urca pe locul al doilea în ierarhia acestor performanțe, după Brazilia (1958, 1962, 1970).

(w400) Câștigă

Acesta a fost primul turneu în care a fost decernat noul trofeu, creat de sculptorul italian Silvio Gazzaniga, întrucât naționala Carioca reținuse Cupa Jules Rimet, în urma celor trei succese.

De asemenea, Germania devenea a patra națiune din istorie, penultima, care câștiga competiția pe teren propriu, după Uruguay (1930), Italia (1934) și Anglia (1966).

(w460) Franz Beck

Nemții deveneau și prima națiune care cucerea titlul mondial imediat după cel european (3-0 în finală la Euro 1972 cu URSS, pe Heysel), iar selecționerul Helmut Schön intra definitiv în istoria fotbalului din RFG: în afara acestor două trofee,  tehnicianul care s-a stins în februarie 1996, la vârsta de 80 de ani, dusese Germania în finala CM din 1966 și la medaliile de bronz ale ediției din 1970. Schön a decedat astfel cu câteva luni înainte ca Germania să cucerească al treilea titlu continental, pe Wembley, stadion unde elevii săi rataseră trofeul Jules Rimet.

ŞTIRILE ZILEI
StirileTVR.RO PE FACEBOOK