Campanie pentru prevenirea cancerului oral. Un control vă poate salva viața!

30 octombrie 2017, 20:52

Spitalul de pe Calea Plevnei din Bucureşti a oferit de două ori, anul acesta, controale gratuite pentru depistarea cancerului oral.

Peste 11 la sută dintre cei 104 pacienţi controlaţi în iunie aveau tumori maligne. Un procentaj uriaş! Aşa că medicii au mai organizat o sesiune de consultaţii gratuite.

Orice e anormal în cavitatea bucală, ulceraţiile, petele albe sau roşii care nu dispar, ar trebui să fie un semnal de alarmă. Dacă tumorile maligne sunt depistate târziu, nu mai pot fi operate.

Medicii de la spitalul care deserveşte peste 20 de judeţe au tot mai mulţi astfel de pacienţi.

Cancerul oral – depistat la buză, limbă, mandibulă, maxilar şi nu numai – reprezintă până în 2-3 la sută din totalul cancerelor. Media europeană e de 0,4 la sută.

Vârsta la care e diagnosticat a scăzut la 40 de ani, faţă de peste 60 de ani, înainte de anul 2000.

Sunt puţine cabinete dentare private în care asiguraţii pot beneficia de consultaţii cu bilet de trimitere. Chiar și așa, sumele decontante de Casa de Asigurări ajung doar pentru câțiva pacienți lunar.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite